Am pierdut din propozitie verbul "a visa",
Iubesc,ma misc,gandesc, dorm...
Viata mea se intampla acum;
in secunda aceasta se ingramadesc
toate predicatele trupului meu
si mintea si inima mea se strecoara si
ele, strivite intre "a sta streaz" si "a dormi",
si uneori, accindental, aluneca pe tarmul
inconstientului asemeni scoicilor moarte
care ajung purtate de valuri pe marginea marii.
Am uitat de ceva vreme sa stau cu ochii inchisi
privind la luna Trecutul meu si Viitorul meu,
incet, incet, devine obositor sa Fii doar Acum:
cuvantul rostit acum,
pasul care calca pe umbra secundei ce a trecut,
ochiul care se vede doar in oglinda timpului Prezent...
Incet, incet, devine o neputinta
bucuria de A visa, de a privi inapoi, cu mult inapoi
in spatiu si timp,
sau inainte, peste ani, sau peste secole,
spre un Eu imaginar, dar nu imposibil,
spre o Lume ideala, dar nu neaparat perfecta pentru
intreaga omenire,
spre Oameni ce imprumuta chipul
zeilor si eroilor din legendele Olimpului.
Am pierdut din mine puterea de "a visa",
m-a abandonat ca pe un vas naufragiat
in propriul schelet de lemne si suruburi.
