Vara

Insomnii in ore de vara tarzii,
privesti pe sub gene cum cerul
devine ferestra deschisa din tine
spre-ntreg universul  ce doarme in tihna
cand tu te legeni ca un copil bolnav
de nelinisti necuvantate...in fata, in spate...
privesti in tavan si ti se pare
ca albul este seninul cerului de vara.

Si linistea noptii parca te infioara
cand vezi cum forme difuze incep sa te-nconjoare,
dinspre fereastra aluneca cuvine intrerupte,
sunt doar betivii care se impiedica in fata usii,
Din cand in cand ti se formeaza ganduri,
idei pe care ai vrea sa le pastrezi,
dar este greu sa iei in mana creionul si-o hartie
pe care ne-ntrerupt sa incepi sa visezi.

E cald si  te topesti precum o inghetata
expusa prea mult timp luminii,
dar chiar de esti  un balon mai sofisticat de apa
pamantul tot il simti sub talpi; doar mintea lenesa
se incovoaie asemeni fierului topit si prin
nu stiu ce intamplare prinde conturul unui liricurici...

Sclipesti in orele tarzii de vara precum o stea
pe cerul inghetat; simti ca te strang secundele
de maini si de picioare si capul iti atarna ca un bolovan,
dar n-ai de-ales, ideile ca intr-un carusel de groaza
te lasa cand prea plin, cand pustiit...

Neintelesuri

Am scris cu fire de nisip in inima ta
cuvinte neintelese de oameni,
dar valuri albastre au venit sa le ia,
sa le ascunda in adancuri.

Am scris cu petale de flori, cuvinte
peste fruntea ta ingreunata de ganduri,
dar a venit vantul si in furia sa
le-a spulberat imprastiindu-le pe-ntreg pamantul.

Am scris cu stropi de roua in palma ta,
dorinte infasurate intr-o mie de visuri,
iar tu mi-ai luat inima si ai strans-o in pumn,
de teama sa nu o rapeasca vantul.

Neputinta

Am pierdut din propozitie verbul "a visa",
Iubesc,ma misc,gandesc, dorm...
Viata mea se intampla acum;
in secunda aceasta se ingramadesc
toate predicatele trupului meu
si mintea si inima mea se strecoara si
ele, strivite intre "a sta streaz" si "a dormi",
si uneori, accindental, aluneca pe tarmul
inconstientului asemeni scoicilor moarte
care ajung purtate de valuri pe marginea marii.

Am uitat de ceva vreme sa stau cu ochii inchisi
privind la luna Trecutul meu si Viitorul meu,
incet, incet, devine obositor sa Fii doar Acum:
cuvantul rostit acum,
pasul care calca pe umbra secundei ce a trecut,
ochiul care se vede doar in oglinda timpului Prezent...

Incet, incet, devine o neputinta
bucuria de A visa, de a privi inapoi, cu mult inapoi
in spatiu si timp,
sau inainte, peste ani, sau peste secole,
spre un Eu imaginar, dar nu imposibil,
spre o Lume ideala, dar nu neaparat perfecta pentru
intreaga omenire,
spre Oameni ce imprumuta chipul
zeilor si eroilor din legendele Olimpului.

Am pierdut din mine puterea de "a visa",
m-a abandonat ca pe un vas naufragiat
in propriul schelet de lemne si suruburi.