vineri, iunie 05, 2009

Aventurile lui Norocel - continuare -


Este un cantec vechi de zeci de ani pe care copiii l-au invatat de la parintii lor si acestia la randul lor l-au invatat de la bunici si asa mai departe...Nimeni nu stia exact cine a fost prima persoana care a inventat versurile si nici nu avea foarte mare importanta acest lucru. Credinta generala era ca de-a lungul timpului fiecare generatie a mai adaugat sau a mai sters cate ceva din aceasta oda dedicata primilor fulgi de nea din an. Si nimeni nu a incercat niciodata sa o transcrie pe hartie. Este o traditie populara respectata de toti satenii, mici sau mari, mostenita din tata in fiu, ca acest ritual sa se perpetueze doar pe cale orala, sa zboare pe coama vantului primavaratic, pe aripile colorate ale fluturilor varatici si apoi pe covorul magic al frunzelor ruginii pana cand iarna ar fi poposit din nou pe la ferestre si pe acoperisurile caselor in mantia ei de vata de zahar rece si stralucitoare.
Desi mi-as fi dorit sa pot incalca acest obicei si sa va impartasesc si voua cat de minunat este acest cantec o sa ma multumesc cu descrierea acelor zile minunate in care cinci ghemotoace de blanita au vazut pentru prima data zapada.
Ajuns acasa dupa o zbenghiuiala zdravana in zapada alaturi de colegii lui de clasa Andrei s-a imbulzit ca un torent pe usa casei si a tusnit-o direct in camera sa unde stia ca sunt puiii de pisica. Inca nu se putuse hotari ce nume sunt mai potrivite pentru fiecare pui in parte dar era sigur ca va face o alegere buna.
- Cum se simte cea mai frumoasa mamica din lume? Sunt sigur ca esti obosita, a trebuit sa ai toata ziua grija de pui.
- Miauu. Binisor, inca nu au deschis ochii si nici nu prea vor sa manance asa ca am motait langa ei in timpul in care nu ma alintam pe la picioarele mamei tale ca sa imi dea si mie un peste. Doar stii cat de pofticioasa sunt si cat de bine miroase crapul iarna, cand focul arde in soba si e asa cald in casa iar la bucatarie miroase a paine calda si a ulei incins, numai bun pentru cativa crapi proaspat scosi din Dunare. S-a indurat cu chiu cu vai si mi-a dat si mie unul, nu foarte prajit, rumenit numai bine cat sa imi lase gura apa inainte de a pune laba pe el si a incepe sa-l arunc in aer, sa faca tumbe pe covor, ca si cum m-as fi jucat cu un soricel ce a avut ghinionul sa gaseasca motanul inainte de a gasi cascavalul. Mi-ha-mi-ha-ha ce bine mai stiu sa potrivesc rimele, de parca a fi atat de frumoasa nu era suficient! In acel moment Miruna si-a arcuit frumos spatele ca o leoaica lenesa ce abia s-a trezit din somn si face o plecaciune soarelui care ii mangaie mustatile.
- Vrei sa-i vezi cat sunt de dragalasi. Nici nu-mi vine sa cred ca au incaput toti in burtica aceasta abia vizibila. Orele de aerobic zilnic si-au dovedit in sfarsit roadele. In loc sa raman ca un roata de cauciuc flescait, topit la soare, dupa nastere cum se intampla cu femeile lehuze, arat la fel de bine ca atunci cand eram o fata cuminte si naiva. Sa stii ca m-am gandit deja la niste nume dar m-am gandit ca ti-ar face placere sa fii tu nasul lor de botez. La urma urmei esti un baiat bun si vei fi un tatic la fel de stralucit. Nu ca nemernicii aceia de tati biologici care odata ce si-au varsat surprusul de creativitate in romanul vietii mele au disparut fara urma in satul vecin ca sa caute o noua muza de inspiratie. De parca vor avea cel mai mic noroc cu asta. Toata lumea stie ca in Satul Stearpa Mare nu sunt decat pisici urate; si sterpe, ca doar de acolo i se trage numele. Satul cu cele mai multe pisici sterpe din lume.
- Pai, cred ca o sa iau nota de trecere la testarile ce urmeaza si stiu si ce nume sa le dau copiilor tai dar...trebuie sa stiu mai intai care e baietel si care fetita. Sa vedem...Dupa un rapid inventar Andrei a descoperit ca avea de adoptat trei baietei si doua fetite. Pe primul l-a numit Tomita, nu Tonitza - pictorul - ci Tomita dupa culoarea gri a blanii care care te duce cu gandul la stravechiul port Tomis si Pontus Euxin. Pentru al doilea a ales numele Mototolul deoarece avea urchile pleostite tot timpul si ochii mici albastri aplecati im pamant iar pe deasupra era calul de bataie pentru fratii lui mai voinici si pusi pe sotii pe seama lui. La ultimul baietel Andrei a stat putin in dubii, nu era foarte hotarat ce nume sa-i dea acestui tigrisor cu labutele si burtica alba, cu urechile mici ascutite, ochii verzi si dungulitele negre-maronii ce i se intindeau pe spate si pe crestetul capului. Ar fi putut sa-i spuna chiar Tigrisor dar pentru ca pe ceilalti i-a botezat in functie de temperament s-a gandit ca pana la urma personalitatea unui copil poate fi influientata de timpuriu incepand chiar cu numele pe care i-l dai. Astfel cel din urma motanel s-a ales cu numele de Norocel, nume care de altfel va confirma cu succes teoria lui Andrei peste ceva timp. Pentru fetite, proaspatul tatic a ales nume mai sofisticate, demne de niste viitoare domnisoare : Missy si Daissy. Prima are blanita maroniu-inchis pe cea mai mare parte a corpului, exceptand varful alb al labutelor si ochiul stang si barbia care sunt de un portocaliu deschis si putin alb. Daissy are trasaturile mai dulci, prevestind de pe acum o atitudine de printesa sfioasa si cuminte : daca nu ar avea cateva pete cafenii pe spate si pe cap ar fi complet alba, asa insa arata ca un omulet de zapada care s-a murdarit de ciocolata in timp ce-si savura desertul preferat. Cu ochii albastri si senini si coada mare, cat trei sferturi din lungimea corpului, Daissy este un model de frumusete elena. Odata incheiat ritul botezului Andrei si-a scos din ghiozdan cutia de carioci si blocul de desen si a inceput sa faca prima poza din viata lui Tomita, Mototolul, Norocel, Missy si Daissy.

joi, iunie 04, 2009

In captivitate

Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa scriu pentru prima data,
sa exprim lumea in culori de a caror existenta nu stiam, poate chiar am inventat unele neinventate pana la tine,
Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa citesc pentru prima data semnele ascunse ale lumii, sa descifrez sunetul ploii, sa inteleg freamatul padurii si viata ce pulseaza in fiecare lucru,
Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa vorbesc pentru prima data, sa articulez cuvintele frumoase ce stateau ascunse in unghere nebanuite, in ventriculul stang al inimii...sau poate in cel drept.

Gasindu-te pe tine am hotarat sa te pastrez, sa te tin inchis in mine, in gand, in vis, in cuvinte,
Asa cum un copil isi ascunde jucaria preferata de privirile celorlalti copii, temandu-se sa nu i se fure sau sa nu i se raneasca,
Iar tu nu ziceai nimic, niciodata, nu te plangeai ca ti-e prea cald sau prea frig,
nu te temeai de intuneric si nici nu te razvrateai in captivitate,
Spuneai ca esti fericit in coltisorul meu de lumina racoroasa, in ungherul meu de fericire.

Patrandu-te pe tine am incetat sa mai invat, ce nevoie mai am acum de citit, de scris, de vorbit,
ce nevoie mai am acum de cantecul ploii, de freamatul padurii, de culori, de zarva lumii?
Pastrandu-te pe tine nu pot decat sa traiesc, in fiecare secunda cand esti langa mine sau cand nu esti
te privesc in ochi si in loc sa vad chipul tau zambind jucaus ma vad pe mine...sunt ochii mei caprui care tresalta in orbitele tale, sunt buzele mele care se misca delicat rostind idei, emotii, cuvinte,

Iar tu nu te plangi niciodata, si nici nu te razvratesti improtriva sufletului pe care l-ai luat in stapanire fara macar sa banuiesti...

Al doilea potop

Daca ploaia ar putea spala toate pacatele lumii am trai intr-un rai fara soare, fara lumina
ar ploua incontinuu zile si nopti nesfarsite, un potop fara legamantul reinoirii
fara promisiunea zilei de maine.

Daca ploaia ar spala toate pacatele lumii ar fi in zadar , noi nu am sti sa reinventam un Noe, sa reconstruim arca salvarii, am sta zgribuliti in furtuna, agatati de radacinile copacilor extirpate din pamant,
ne-am ascunde in grote milenare reinvatand sa aprindem focul cu pietre ude,
am desena pe ziduri semnele cunoasterii pe care am dobandit-o in mii de ani de civilizatie pagana,
am fi fricosi, tematori de propria umbra, poate chiar am invata sa ne rugam
daca am sti cui, daca am gasi in noi o farama de piosenie, o urma de caldura.

Daca ploaia va fi spalat toate pacatele lumii noi vom fi morti, inecati in propria ura, in binele pe care nu l-am facut, in oasele oamenilor pe care nu i-am iubit,
vom fi ingropati in mormane de moloz,
in tone de cioburi de sticla si aschii de metal ascutit - ruinele a sute de ani de progres, de stiinta, de avant tehnologic, de procreere in vitro,
in artificial.