Plutesc pe o mare de nelinisti nascute
din boabe de lumina ratacite in universul
acesta, prea trist si prea mare pentru
un suflet de om ce se impiedica in sine insusi.
Ma legan pe ape vii doar pe jumatate,
jumatatea cealalta isi ascunde moartea in
mormane de alge verzi, albastre aruncate de curenti
pe nisipul diminetilor reci de vara tarzie.
Ma strig in silabe pe care nu stiu sa le pronunt
imperecheate in cuvinte, inlantuite la randul lor
in propozitii, in fraze; ma strig, ma chem si ma caut
zi si noapte printre boabe de lumina ratacite in
universul acesta mult prea mic pentru a inchide in sine
nelinistile ce se strang in milioanele de suflete
care isi plang trecutul ratandu-si astfel implinirea.
