arta conversatiei

Neputinta

2012-01-12T10:13:00.000-08:00

Am pierdut din propozitie verbul "a visa",
Iubesc,ma misc,gandesc, dorm...
Viata mea se intampla acum;
in secunda aceasta se ingramadesc
toate predicatele trupului meu
si mintea si inima mea se strecoara si
ele, strivite intre "a sta streaz" si "a dormi",
si uneori, accindental, aluneca pe tarmul
inconstientului asemeni scoicilor moarte
care ajung purtate de valuri pe marginea marii.

Am uitat de ceva vreme sa stau cu ochii inchisi
privind la luna Trecutul meu si Viitorul meu,
incet, incet, devine obositor sa Fii doar Acum:
cuvantul rostit acum,
pasul care calca pe umbra secundei ce a trecut,
ochiul care se vede doar in oglinda timpului Prezent...

Incet, incet, devine o neputinta
bucuria de A visa, de a privi inapoi, cu mult inapoi
in spatiu si timp,
sau inainte, peste ani, sau peste secole,
spre un Eu imaginar, dar nu imposibil,
spre o Lume ideala, dar nu neaparat perfecta pentru
intreaga omenire,
spre Oameni ce imprumuta chipul
zeilor si eroilor din legendele Olimpului.

Am pierdut din mine puterea de "a visa",
m-a abandonat ca pe un vas naufragiat
in propriul schelet de lemne si suruburi.

Globul

2011-12-24T08:05:00.000-08:00

As vrea sa ninga cu fulgi mirosind a portocala
sa ma ingrop de vie in vise care nu stiu sa moara,
sa fiu doar un Zbor crescand cu aripi vii spre stele,
sa ma intrec cu pasarile spre alte paralele.

As vrea sa fiu un glob pictat de mana unui Dumnezeu
cu suflet de artist, hoinar prin fiecare suflet
de om, cand vesel, cand prea trist.Sa ma ridice pe
un cer de cantece in fiecare zi, iar noaptea sa m-adoarma
cu versuri scrise de copii.

Imi mai doresc acum, c-an fiecare an, Iubirea mea
sa creasca in ritm constant..in fiecare clipa o
alta particica sa se adauge acestui glob, pictat
de-un Dumnezeu cu suflet de artista, cand foarte vesela,
cand foarte trista...

Ei spun...

2011-11-19T13:22:00.000-08:00

Ei spun ca mortii ii succede numai Moartea
morman de oase ingropate in pamant,
si tot misterul Vietii in eternitate
l-au spulberat precum nisipu-n vant.
Ei spun ca sufletul e o poveste
transmisa de batrani la gura sobei,
copiilor infricosati de frigul iernii
care visau la darurile de Craciun.
Ei cred ca Azi este sfarsitul
oricarei fapte, oricarui gand
si clipa de Acum nu va fi regasita
in alt Timp si alt Spatiu mai inocent, mai bun.
Ei vorbesc despre dragoste fara sa o simta,
ca despre o revista pentru adolescenti, in
care Un Calin o place pe Ioana dar e prea timid.

Ei spun ca a fi este de-ajuns pentru o viata efemera
fara nevoia de A Exista...

Jocul de-a Dumnezeu

2011-11-15T12:13:00.000-08:00

Te cunosteam de secole,din vietile anterioare
acestui sfert de ata innodata de maini
nindemanatice. Te-am intalnit bizar in alte
lumi cu alti Sori, mai inofensivi si mai apropiati
de centrul Pamantului. Si pentru ca te-am intalnit
de atatea ori simt ca te cunosc ca pe mine insami...
poate ca de aceea fiecare zi imi pare a fi un joc
al Atotcunoasterii: ochii mei stiu sa citeasca
in privirile tale ganduri si idei, de pe buzele
tale culeg dorinte, dureri si nelinisti nemarturisite,
recunosc inaintea ta ce urmeaza sa faci,sunt mereu
cu o secunda mai aproape de fiecare gest,fiecare
pas,fiecare tresarire a inimii.

Vibrez de bucurie ca un diapazon, ma desfac in zeci
de frunze multicolore, ma risipesc printre
arbori tomnatici si rad la cea mai mica
presimtire pe care o am atunci cand ma gandesc la tine.
Raportandu-ma la tine viata mea plicticoasa a devenit
un fascinant joc de-a Dumnezeu...si din fericire
cunoscandu-te pe tine am invatat sensuri noi
ale acestui joc minunat numit Iubire.

Ghicitoare

2011-11-13T08:36:00.000-08:00

Se desprinde, se intinde si pluteste
ca un vis de iarba cruda,ca o boare de
amiaza fermentata in caldura cerului varatec,
ca o buna dimineata parfumata cu arome de
cafele la ibric,
ca un zambet de copila-juvenila
promisiune de surasuri si-ntelesuri
cu mirosuri de bucurii interzise,
ca un dus in ploaia rece care vine
peste tine cand ti-e somn si plictisit
lenevesti cu o carte in mana
sub un pom la asfintit;
Se invarte,parca zboara,da din aripi
ca un fluture de seara.

Te priveste pe sub gene, negre minuni indiene
si te tine in palma calda ca pe-o frunza
de matase,vaporoasa,colorata in desene de-altadata,
Te alinta si te zboara printre flori de iasomie,
pe sub stupii de albine incarcati cu aur dulce
pe deasupra pomilor purtatori de voie-buna
pana sus, pana la norii presarati cu vata fina.

La sfarsit de vers te-adoarme cu-n sarut de noapte buna...

Ramas bun Toamna

2011-11-12T04:30:00.000-08:00

Miroase in aer a iarna, a frig si a vin fiert,
desi este inca toamna, prin munti
ninge cu fulgi ca-n povesti,
printre straturi de haine se strecoara vantul-
musafir de la poluri cu suflet de gheata
se strang in mine si inima si gandul de teama
ca intr-o dimineata, pe neanuntate iarna
le va vinde unui cersetor pe o pereche de cizme
sau pe o haina de blana.

Miroase a ace de brad si a coji de portocala,
nasul meu imaginar percepe mirosuri pe care
cei din din jur nu par sa le observe,
si ochii mei de soare si de luna plina
privesc fascinati in lumi inexistente multimii
de oameni ce trec stingheri prin frig si vant
soptind rugi catre zeul Toamnei: "-timpul tau a trecut,
Noiembrie, spatiu sacru de trecere de la un anotimp
la altul; trenul tau a ajuns in gara,asa ca nu mai zabovi,
te asteptam cu drag si la anul!"

Floare de colt

2011-09-18T12:14:00.000-07:00

S-atingi cu ochii Nevazutul,
sa-mbratisezi Neprevatul,
sa pipai o raza de Soare,
s-arunci cu pete de Culoare
in tot ce vezi dar nu exista
si-n tot ce are Viata dar nu misca.

Sa crezi ca totul e Minciuna,
ca Adevarul este doar o Fictiune-
copil orfan crescut pe pragul Mintii
hranit cu Istorii, Arta si Religii;
ou deformat la nastere de-o Ursitoare
cu ochi de foc si gura-otravitoare.

Adevar - floare de colt crescuta
pe piscurile ninse ale Fruntii,
Din cand in cand te-nalti din cuibul tau
stancos si luminezi cu raze palide
Ce nu se vede dar Exista
Ce Traieste dar nu se misca.

Ace de ceasornic

2011-09-11T04:21:00.000-07:00

Alergam intr-o vale a gandurilor neimplinite-
franturi de cer oglindite pe fruntile arse de soare,
Alergam asemeni acelor de ceasornic cu fiecare secunda inainte
pana cand uitam sensul drumului si ne intoarcem obositi
la linia de inceput a vietii noastre, in cuibul de ganduri
bolborosite in silabe de neinteles dar atat de mult iubite
de catre primii oameni pe care i-am cunoscut.

Cantam in fiecare zi la aceleasi instrumente: inima, minte
un cantec pe care il stim pe de rost, instinctele ne-au parasit
de mult simturile, traim din reflex, respiram linistiti
doar cand ne aducem aminte ca avem Aripi de foc asemeni
pasarii Phoenix, ca avem ochi de Piatra vie asemeni
stelelor care in drumul lor spre moarte vad Cerul
si Pamantul cu tainele si legile existentei lor.

Alergam asemeni acelor de ceasornic cu fiecare secunda inainte
ca si cum am fi programati de o mana nevazuta sa parcurgem
acest drum; si totusi de mici suntem invatati sa credem
in legea liberului arbitru, sa ne iubim libertatea cu care
am fost inseminati la nastere, sa credem ca fiecare dintre noi
are o stea in frunte. Nu putem sa stim clipa mortii ei dar
ne putem bucura de traseul pe care il va parcurge pe cerul
Noptii presarat cu ganduri spovedite, vise si idei.

Despre Noi

2011-08-29T12:02:00.000-07:00

Stropi de caldura pe obraji se aduna,
picaturi de fericire cazute din lacuri
in care se reflecta sufletul tau asemeni
graului copt ce-si zambeste lui insusi,
sub emblema lunii, cu dinti de foc.
Ma privesti in fiecare zi cu ochi cercetatori
de parca trupul meu din carne si oase este
cea mai mare enigma a existentei tale,
imi zambesti bland, iubitor si uneori strengareste
ca un motan care pofteste la o coada de peste.
Imi vorbesti zi de zi, in cuvinte, uneori aceleasi,
de cele mai multe ori diferite, dar cel mai mult
imi vorbesti din priviri, din miscarea subtila a
sprancenelor, din strangerea rece a buzelor,
din freamatul pielii care se infioara cand este prea
frig, sau prea cald, sau cand ploua.
Ma iubesti si nici nu stiu de ce;
Poate ca nu voi sti niciodata de ce
m-am nascut intr-o dimineata de vara
faptura in miniatura rupta din carnea si
sufletulul unei femei mult prea tanara
si nu voi sti niciodata cu precizie de ce
te iubesc mai mult decat imi iubesc copilaria
si miracolul de a fi in viata.

Sfarsit de vara

2011-08-28T10:44:00.000-07:00

Apus colorat in rosu-portocaliu,
adoarme la portile cerului Soarele
in ceasul in care pana ieri, vesel
se juca pe fetele oamenilor.

E rece pamantul in timpul noptii,
si bratele arborilor se zbat in somn,
in strigatul infometat al greierilor
pleoapele mi se inchid ingreunate de somn.

S-au copt strugurii, bomboane dulci, parfumate,
Iar Floarea-Soarelui si-a pierdut vestmantul viu colorat,
in locul lui palid zambeste lunii chipul
incarcat de riduri vestind sfarsitul verii.

Nelinisti

2011-08-18T13:11:00.000-07:00

Plutesc pe o mare de nelinisti nascute
din boabe de lumina ratacite in universul
acesta, prea trist si prea mare pentru
un suflet de om ce se impiedica in sine insusi.

Ma legan pe ape vii doar pe jumatate,
jumatatea cealalta isi ascunde moartea in
mormane de alge verzi, albastre aruncate de curenti
pe nisipul diminetilor reci de vara tarzie.

Ma strig in silabe pe care nu stiu sa le pronunt
imperecheate in cuvinte, inlantuite la randul lor
in propozitii, in fraze; ma strig, ma chem si ma caut
zi si noapte printre boabe de lumina ratacite in
universul acesta mult prea mic pentru a inchide in sine
nelinistile ce se strang in milioanele de suflete
care isi plang trecutul ratandu-si astfel implinirea.

Cantec de noapte buna

2011-08-02T13:04:00.000-07:00

Iti soptesc sa adormi linistit ca un prunc,
fericit ca un pisoi care toarce bland,
Iti soptesc "te iubesc" inger cu aripi patate de lut,
nerabdator sa strangi la piept zorii de zi ce nu s-au nascut.
Te alint in gand, zambind fetei tale radiind
de lumina zilei care se preface in trecut..

Fara cuvinte

2011-07-20T13:04:00.000-07:00

Am ramas fara cuvinte,
sunt un pom fara frunze, fara fructe
mi se lovesc intre ele mainile in bataia vantului
si ma dor ramurile...durere de lemn ars de Soare,
mancat de ploi, macinat de pietre aruncate cu ura
de copii in oasele mele crude.

Am ramas fara cuvinte,
sunt un orb care se inchina in fata cersetorilor
pentru un strop de lumina,urechile mi s-au inchis
intr-un spasm dureros,se zbat si se lovesc de tamplele mele
sunetele fara ca eu sa le pot simti,
si nici degete nu mai am ca sa le pipai trupul
aproape invizibil.

Am ramas fara cuvinte,
ma folosesc de lacrimi ca sa spun "durere" si tot
de lacrimi ca sa spun "sunt foarte fericita",
arunc in oameni cu pietre ascutite pentru "ma simt nedreptatita"
si imprumut parfumul si culorile florilor pentru "multumesc...mama,
sora, prietena..", miaun atunci cand imi este sete sau foame
si incep sa alerg cu cainii prin parcuri cand vreau sa zic
"sunt libera", pentru "sunt trista" astept sa ploua
ca sa ma arunc in mijlocul strazii...

Am ramas fara cuvinte
si totusi scriu...

Ruga

2011-07-13T03:10:00.000-07:00

Ma inclin in fata ta, Soare,
sfera care strangi la pieptul tau cald
toate sperantele si visurile mele.
Ingenunchez la picioarele tale, Luna
sfera imperfecta, falsa demonstratie de lumina
si ma rog de tine : "- Ascunde tristetile
si toate dorurile mele, rataceste-le in umbrele
noptii; iar daca vrei gateste-ti din ele vestmant
de-nmormantare pentru toate zilele de IERI.

Ma inchin tie, Nevazutule, Neauzitule,
suflet ratacit intre oasele mele de lapte
si ma rog de tine: "- Arata-mi toate mastile
care zac pierdute in mine, in ochi, pe buze, pe degete
si prefa-le in scrum; ucide rautatea, viclenia, minciuna,
mandria, zambetele false, ucide-ma de zece,
de douazeci de ori pana cand va ramane vie doar dragostea
mea pentru Soare, pentru Luna si poate
dragostea pentru cel de langa mine, sincera, curata...

Unui prieten

2011-07-10T06:30:00.000-07:00

Aproape ca nu te mai recunosc,
te ascunzi sau te arati in ritmul cuvintelor?
temator si tulbure asemeni vinului
fermentat pe camp sub bataia calcaielor.

Esti la fel de tanar dar mai serios,
suflet de copil bun si generos.
de o vreme-ncoace te privesti intens
vrei sa vezi schimbarea si s-o definesti.

Poate ca te doare, poate c-a trecut,
fiecare lucru, sentiment, idee se masoara-n timp
totul se preface ca un rau ce curge,
ca nisipul cald plangand in clepsidre.

Fiecare inceput este trist in sine insusi
caci ascunde-n porii lui germenii sfarsitului,
asa ca sa fim cinstiti, sa iubim fara regrete
ne asteapta-o vesnicie de suspine, de durere.

Mirosuri

2011-06-28T09:25:00.000-07:00

Miros de asfalt ud in zile de
vara caniculara,
miros de iarba plouata cu stropi
de iubire cereasca,
miros de frunze spalate in tristetea
unui nor pribeag,
miros de pasari ce-si canta
bucuria ca intr-un joc cu zmee colorate,
miros de flori smulse din pamantul fertil
si expuse la guri de metrou asemeni
sosetelor cu un leu bucata,
miros de shaorma, cartofi prajiti
popcorn, clatite ambulante, covrigi calzi
in diminete racoroase,
miros de caini si pisici orfane pe strazile
imbibate de cocalari si pitipoance ale capitalei,
miros de cersetori flamanzi nu de paine si apa
cat de un strop de atentie si bunatate.

Mirosuri de fructe proaspete si mirosuri de putrefactie
ca niste ape de viata si de moarte
curg, siroiesc de sus in jos,
de jos in sus - dinpre pamant spre cer..

Canicula

2011-06-24T11:19:00.000-07:00

Ard oamenii in flacari albastre
ce cad din ceruri parfumate in
aerul dulceag, usor gretos
de portocala mult prea coapta.
Ard pasarile-nfasurate in curenti
magmatici ce plutesc frenetic
in cercuri de lumina bolnavicioasa.
Se topesc gandurile - cuburi de gheata
ce se preling pe frunte, pe gat, pe umeri,
Picaturi de roua calda se nasc
in decolteuri provocatoare; ma intreb
cine infierbanta mai tare mintile
barbatilor: Soarele, sau cele doua catete
de piele bronzata ce despart
doua tari gemene, sau aproape gemene,
doua izvoare nesecate care hranesc
Viata si potolesc setea de dragoste.
Este cerul in flacari pe care
nici-o femeie nu poate sa le stinga
cu farmecele ei,
Doar barbatii pot sa profite de canicula
privind indelung pe strazi , prin parcuri.

Cantec de luna plina

2011-06-14T13:13:00.000-07:00

Cantec trist de luna plina
cand secundele se-ngana, se adorm
pe rand, tacut, precum pruncii
alaptati de-al mamei san.

Printre ziduri se propaga sunete
din alte lumi, alte case in care
oameni isi peticesc visele
cu sperante imbibate in parfum dulce de tei.

Se aud sirenele alergand pe strazi, nebune,
poate o viata, doua, trei
s-au curmat in asta noapte,
cantec trist de luna plina,
cant de moarte si de somn.

Flori de tei

2011-06-07T11:15:00.001-07:00

Am trecut azi pe strazi scaldate in parfumul
teilor neinfloriti,
Inchis in mici capsule verzi de bucurie olfactiva
mirosul lor te inchid in spatiul dilatat
al aducerilor aminte.

Parca ieri eram copii si ne jucam cu stelele,
cu soarele, cu vantul...toate lucrurile pe care
acum nu le mai putem atinge ne erau prieteni,
in somn sau in miez de zi, in veri cu ploi
dulci, calde.

Dorinte

2011-06-02T09:28:00.000-07:00

Visez sa zbor , sa ma transform
in pasare cu aripi albe, lungi
sa plutesc peste crestele muntilor,
sa ma pierd printre norii laptosi
si sa m-ascund in valurile rosii
care inunda lumea din zori si pana la apus.
Visez sa rad, sa fiu un zambet verbal,
nici prea zgomotos si nici prea discret,
sa fiu alcatuita din vibratii calde, sonore
asemeni unui diapazon ce se loveste
de apele siroind in noapte, de stele.

Invataturi

2011-06-01T11:37:00.000-07:00

Am fost invatati de mici sa nu judecam,
sa nu uram,
sa nu lovim in cel mai slab decat noi.
Am fost educati sa fim darnici,
sa iubim,
sa iertam.

Flori de iasomie

2011-05-31T10:24:00.000-07:00

Flori de iasomie, manunchiuri albe
de bucurie parfumata in aerul dulce
al sfarsitului de primavara,
clopotele de lumina pura agatate
in ramuri verzi, subtiri asemeni
globurilor in pomul de Craciun.
Mirosul Soarelui imbaiat
in aerul racoros al diminetii
emana din cele patru petale
scaldatate in albul sidefat
ascuns in scoicile ce dorm
de secole de fundul marii.
Cu ochii inchisi imbratisez cu drag
flori de iubire si speranta,
lumina si pofta de viata.

Apus

2011-05-26T10:54:00.000-07:00

Se-ntuneca la fata cerul
oglinda nesfarsita a sufletului meu,
Soarele, o portocala gigantica
se-nchide in sine si adoarme imbratisand
pamantul cu umbre de foc.

Se aud in departare vocile pescarusilor
ce-si cheama puii fugiti prin oras,
La geam o pisica isi plange dragostea
si dorul de un suflet de poet
vagabond motan.

Pe strazi trec masini si oameni
cu fetele triste ca niste papusi
intinse pe ate si manipulate
zi zi de zi, ceas de ceas
de maini aur.
Apus...

DOR

2011-05-23T11:18:00.000-07:00

Cuvinte fara inteles
se nasc si mor din oameni
Si lumea asta fara sens
se-nvarte trist, agonizand
in jurul unui Nume
demitizat si ignorat
de secole pagane.
In fiecare zi pe strazi,
pluteste-ncet, apasator,
asemeni unui nor bolnav-
fara credinta si umor,
o liniste apasatoare,un delir
al orelor pustii de vara
in care nasc, traiesc si mor,
taceri inbalsamate-n toropeala
si o acuta, deprimanta,
lipsa de viata.
Dor de nor, de ploi, de vant,
de aer proaspat, de pamant,
de iarba, flori, munti,
de iubiri, salbatice emotii de tineri
sau pudice trairi de-adolecenti
ce zac in lumea lor de vise.
Dor de copilarie, de rasete,
de jocuri si certuri puerile,
de casa de la tara in care
am fost imbratisati de viata
pentru prima oara.
Dor de cuvinte care rostesc credinta
in oameni, dor de noi,
de chipul care nu se schimonoseste
cand se priveste in oglinda.
Dor...

Decadere

2011-05-19T10:47:00.000-07:00

Ai zidit din lut si apa,
un suflet intr-un trup de oase,
ne-ai daruit chip si vorbire
si unora le-ai dat gandire.

Ne-ai lasat liberi in vointa
doar unora le-ai dat credinta,
ne-ai invatat ce e iubirea
pe unii chiar ce-i fericirea.

La inceput ne-ai fost parinte
ne-ai ocrotit de tot ce-i rau,
chiar daca raul cel mai mare
e cel care zace in noi.

Azi insa nu mai esti aproape,
si noi nu te mai recunoastem,
Din libertate am facut un haos
si din credinta am creat razboaie,
pentru iubire am lovit in oameni
iar fericire este doar in moarte.

Umbra (18.06.2007)

2011-05-16T11:32:00.000-07:00

Ma privesc din umbra cuvintele,
umbra de foc.
Ca intr-un joc, se rostogolesc ideile,
joc de noroc.
Mult prea incet secundele trec prin tristul desert,
nisip.
Cuvant aurit de-un nefericit alchimist.
Ce frumos asfintit! galben-rosu.
nisip,
umbra de foc,
joc de noroc.

strig, ma sting, adorm...

Jocul

2011-05-14T12:46:00.000-07:00

Este un joc de-a v-ati-ascunselea,
eu, ma ascund de oameni, imi inchid portile
de sticla, ramanandu-mi vizibile doar vestmintele,
dar sufletul,sufletul nu il ghiceste nimeni.

Este un joc de copii cu intelesuri de oameni mari...

Meditatii

2011-05-12T12:34:00.000-07:00

Se-asterne un val de intuneric
intre mine si oameni,
intre lucruri si oameni.
Un zid invizibil se cladeste intre suflete
intre inimi, intre cuvinte.
Se inalta spre cer o ruga nocturna
rasare-apune un suras - floarea lunii.
Cu pasi incerti pasesc pe cioburi de sticla-
inimi strivite de ura.
Imi rataceste gandul spre zile copilaroase de vara
cand nu stiam decat sa iubim neconditionat.

Despre culori

2011-05-10T11:54:00.000-07:00

Ma doare Violetul care ucide zambetul din oameni,
Ma linisteste Albastrul ce dainuie in ceruri si pe ape,
Ma bucura Portocaliul care rasare-n zori de zi,
Ma incalzeste Rosul ce-nvesmanteaza tinere iubiri,
Si Galbenul care m-apropie de tine.
Ma simt in siguranta cand ma-nfasor in Verdele din iarba
Si ma vindec in Albul ce ninge an de an,
Ma tem de tot ce-i Negru, de moartea lucrurilor,
De durerea celor vii.

Fabula

2011-05-09T03:12:00.000-07:00

Intr-o zi de mai cu soare
Pe o strada oarecare
Un caine pribeag de tara
Cersea smerit de mancare
Trecatorii cam mofluzi
Pretindeau ca-s orbi si surzi.
Tot mergand prin praf, flamand
Trist orfan urat de soarta
Se apropie schiopatand de o curte asfaltata.
Langa gard un caine mic privea gales catre strada.
- Buna ziua,boier mare
Rogu-te, fii bun cu mine
Vreau si eu un dram de paine.
-N-am, nu vezi ca sunt sarac?
Toata ziua stau legat
Langa gard si fac de paza
Am doar trei mese pe zi
N-am de dat si la straini!
-Vai, sarman sclav la stapan
Ma intreb cum de esti viu
Sa fii singur zi de zi
Pe un petic de pamant
Lumea este atat de mare
Sunt atatea de vazut, oameni
Caini, tari si oceane.
-Eu, macar ca sunt flamand
ma simt liber ca o musca
Merg cat e ziua de lunga
Zburd, ma joc, pe camp, pe dealuri.
Auzind asa povesti, cainele de curte
Dintr-o data se simti mic cat un paduche.
-Drag prieten, m-am gandit sa iti fac un bine
Te vad schiop si obosit, nu vrei tu,mai bine,
sa te-asezi la casa ta, sa ai o familie?
De mancare, nu-ti fa griji, de trei ori pe zi
Vei primi tot ce poftesti, ba chiar mult mai mult.
Cainele pribeag, far' a sta ganduri
Cu tristete, resemnat se propti in curte.
Fericit din cale-afara patrupedul norocos
Isi lua inima-n spinare si la drum porni voios.

Morala?

Duminica noapte

2011-05-08T11:14:00.000-07:00

Sfarsit de saptamana, se scurg pe la geamuri
lacrimi sarate din cerul trist
Tremur in noapte precum o floare lovita de vant.
Este un capat de drum,se inchide in sine clipa de-acum
si gandul de sticla pisata in cercuri concentrice
in aer isi cauta sensul pierdut.

Stare de bine

2011-05-07T02:49:00.000-07:00

Parca plutesc printre atomi stelari
cu bratele larg intinse
Ma infior la fiecare adiere de caldura
precum florile de cires sub mangaierea vantului.
Tresar sub razele de soare si torc in mine insami,
precum un zmeu colorat de hatie plutesc inlauntru.
Fiecare particica din trupul meu vibreaza intr-un
singur cantec asemeni ploii in zilele de vara,
Cant, zbor, zambesc doar pentru mine
Eu nu mai exist, sunt doar o stare...de bine.

Identitate

2011-05-06T03:01:00.000-07:00

Zi de zi ne cladim un sicriu din propriile oase,
Intemnitati cum suntem precum nebunii
intr-o identitate straina de ei insisi,
Ne cunoastem mult prea putin pentru a sti cine suntem,
Plutim confuzi pe o mare a nimanui in lumina clar-obscura.
De la rasarit si pana la apus fiecare gand
se sfarseste cu un semn de intrebare,
Este Marele Semn care asemeni unui zid extrasenzorial
desparte eul vazut de cel care traieste in mine.

Monolog

2011-05-04T12:11:00.001-07:00

Sa traiesti fara sa simti ca esti viu
Ce incantare!
Ale vietii mari si mici neplaceri
Sunt trecatoare !
De te doare nu te plangi, nici nu plangi
Cata rabdare!
Ca un mugure-nverzind ochii tai
Privesc spre Soare!

Ale inimii tristeti le ascunzi timid sub pleoape
Si nu vreau chiar daca pot
Sa le vad de-aproape,
Ma prefac ca nu aud soaptele in noapte!

Nocturna

2011-05-03T12:45:00.001-07:00

Pe strazi este liniste, ploua marunt
Pe asfaltul rece si la tine-n gand
Dintr-un tanar arbore plang incet, curgand
Florile de mai, tainic suspinand.
Pe un colt de sticla ai pictat cu frica
Lumea rastignita pe cerul nocturn
Trist, ca o icoana veche, prafuita
Ce tacut vegheaza din cer pe pamant.

Mamei

2010-07-16T11:44:00.000-07:00

Mi-e dor de chipul tau, femeie
atat de draga sufletului meu
mi-e dor sa iti privesc zambetul cald
si vocea materna sa ti-o ascult mereu.

Cu fiecare an tu tot intineresti
chiar daca parul alb te ninge ca-n povesti
lumina capruie a ochilor tai blanzi
alunga si-acum fantasmele noptii
ce-mi tulbura somnul copilaresc.

Mi-e dor de mana ta femeie
cu pielea batatorita de truda
ce-mi mangaie fruntea
impovarata de tristeti si zbuciumul
gandurilor mele tineresti
cu-ntelepciune il prefaci in cantec.

Singuratate

2010-07-16T11:31:00.000-07:00

Sunt singur, mereu singur
inchins in mine insumi,
de nimeni vazut
stau ascuns in spatele zidului
ce desparte oamenii de ingeri.

Nestingherit de ochi iscoditori
ma plimb printre flori
si zbor printre fluturi
din iarba verde imi fac
culcus si dorm
cu ochii intorsi inlauntru.

Pleopele larg le deschid in afara timpului
si privesc cum stelele se prefac
in faguri de lumina si Soarele
se deghizeaza in a noptii trista regina.

Sunt singur, mereu singur
cu bratele strans impreunate
imbratisand zidul ce desparte
lumea de jos de lumea de sus
strans, tot mai strans
pana cand ma prefac
intr-un pod de oase ce leaga
apele vii de apele moarte.

Dorinta

2010-07-14T09:42:00.000-07:00

lasa-ma sa te ghicesc in palma
sa-ti simt inima vibrand pe buze
sa-ti ating conturul gandului pribeag
ce-ti umbreste tamplele rotunde,
lasa-ma sa te sarut pe frunte
si pe ochi -doi astri rotitori
in adancul marilor straine
sa privesc in visu-ti trecator.
nu-mi inchide inima in pumn
nici privirea nu mi-o rataci pe buze
in auz sa nu-mi pecetluiesti tacerea
vorbelor pe care nu mi le poti spune.

Ploaie de vara

2010-07-14T09:27:00.000-07:00

Ploua violent in seara aceasta caniculara
pe strazi trecatorii alearga grabiti
spre-naltele blocuri murdare de anii
ce trist si pustiu au imbatranit.

Sub stropii de-otel se vestejesc teii
prieteni tacuti din trecut si de-a pururi
prin aerul umed zboara umbrele
ca puii de vrabii cazuti din cuib.

Privesc de la geam cum se zbuciuma brazii
in dansul salbatic se-apleaca spre pamant
se-nchina ploiii ca unui sfant,
E cald la mine-n casa, in suflet si in gand.

Ploua nemilos in seara aceasta de vara
Cu stropi de metal topit
As alerga pe strazi in pielea goala
De nu m-ar preface acidul metalic in scrum.

Si daca EU...?

2010-07-06T09:53:00.000-07:00

Si daca eu nu te-as mai iubi?
m-as trezi intr-o dimineata in tipatul infometat al
pescarusilor ce plutesc deasupra lacului Titan
mi-as feri privirea de lumina zorilor de zi ascunzandu-mi
chipul in racoarea cearceafurilor albastre, as pluti si eu
asemeni pasarilor flamande pe bratele inspumate ale ultimelor
clipe de somn, visand ca este inca noapte si nu Soarele
ci Luna isi rasfira blondele suvite in geamul fara draperii,
pana cand, intr-un tarziu m-as intinde pe nisipul umed
adus de maree in mijlocul camerei mele goale mieunand
la stelele care au apus, mi-as aminti ce am visat sau poate
mi-as dori sa nu fi visat un alt barbat,
sa nu iubesc alta voce tandra,
alte imbratisari delirante
alte buze moi, dulci-acrisoare asemeni visinelor pe care
obisnuim sa le mancam impreuna,
imi doresc sa nu te mint, sa nu te amagesc, sa nu te abandonez
pentru alte maini
care stiu stiu sa ma atinga fara sa ma doara,
pentru alti ochi
care stiu sa-mi zambeasca plangand , razand.
Si daca Eu nu te-as mai iubi as mai sti sa traiesc
as avea aceeasi inima, aceleasi ganduri mi s-ar zbate
in piept, as fi tot eu sau doar un chip care sa-mi semene:
gura mea prea mica, ochii mei caprui,
trupul meu prea putin senzual pentru a fi de femeie,
zambetul meu prea nostalgic pentru a fi de copil?

Si daca TU...?

2010-07-05T10:59:00.001-07:00

Si daca tu nu m-ai mai iubi?
te-ai trezi intr-o dimineata cu privirea pierduta in visele pe care
nu ti le mai poti aminti, pe care care nici nu stii ca le-ai visat, nici
nu vrei sa le stii,
ti-ai ascunde fata de lumina primelor raze de soare ce-ti rapesc
ultimele clipe de toropeala in caldura cearceafurilor verzi
adancit in iluzia covorului de iarba ce-a ratacit in noapte
din parc pana in centrul camerei tale,
ti-ai inchide cu degetele lungi mirosind a iarba proaspat taiata
pleoapele, si pletele lungi mirosind a grau copt ti le-ai rasfira
pe frunte, pe umerii dezgoliti in somn , le-ai abandona prada sarutului
buzelor moi. ale cui sunt? ale tale, ale mele , ale altei femei
pe care ai visat-o poate dar nu-ti mai amintesti, nu poti
sau nu vrei s-o mai stii,
si daca...si daca ai vedea-o pe strada ai simti ca nu ma m-ai iubesti?
si daca da, mi-ai spune adevarul sau mai minti, m-ai amagi cum
amagesti batranii cand le spui ca nu sunt bolnavi , au nevoie doar
de putin repaos dupa atatia ani de truda, de chin?
Ti-ar fi rusine poate, si devorat de remuscari te-ai uri
ti-ar fi teama sa privesti lacrimile ochilor mei indurerati
si te-ar intrista sa-mi vezi buzele strivite de dinti
dintii cu care af fi muscat direct din inima, din maduva oaselor
pana nu as mai sti cine sunt si de ce exist in lume.
Ma intreb cum arata chipul unei femei parasite
exista oare cuvinte sa descrie amalgamul de sentimente ce-au intunecat
lumina irisilor desenati in culoarea boabelor de grau aramii
lasand in locul ei un gol imuabil,
mai vast decat drumul de la Polul Sud la Polul Nord
mai rece decat ghetarii Caucazieni
mai sterp decat pajistile alpine
mai secetos decat desertul Saharei
mai trist decat tristetea insasi,
un gol nu semnifica nimic, nu e neat si nici infinit
nu e materie in devenire, nici macar un Cuvant
Si daca tu nu mai m-ai iubi
golul pe care l-ai lasa in mine cine l-ar vedea
cine l-ar indragi, l-ar adopta?
As deveni invizibila pentru mine insami, nici oglinda
nu m-ar mai privi de teama sa nu se loveasca
de reflectia propriului chip indefinit,
si cine ar mai iubi gura mea prea putin senzuala,
ochii mei prea caprui pentru a fi verzi,
degetele mele prea scurte pentru a canta la pian, trupul meu
prea marunt pentru a fi de femeie, prea putin inocent
pentru a fi de copil?

Aventurile lui Norocel - continuare -

2009-06-05T05:38:00.000-07:00

Este un cantec vechi de zeci de ani pe care copiii l-au invatat de la parintii lor si acestia la randul lor l-au invatat de la bunici si asa mai departe...Nimeni nu stia exact cine a fost prima persoana care a inventat versurile si nici nu avea foarte mare importanta acest lucru. Credinta generala era ca de-a lungul timpului fiecare generatie a mai adaugat sau a mai sters cate ceva din aceasta oda dedicata primilor fulgi de nea din an. Si nimeni nu a incercat niciodata sa o transcrie pe hartie. Este o traditie populara respectata de toti satenii, mici sau mari, mostenita din tata in fiu, ca acest ritual sa se perpetueze doar pe cale orala, sa zboare pe coama vantului primavaratic, pe aripile colorate ale fluturilor varatici si apoi pe covorul magic al frunzelor ruginii pana cand iarna ar fi poposit din nou pe la ferestre si pe acoperisurile caselor in mantia ei de vata de zahar rece si stralucitoare.
Desi mi-as fi dorit sa pot incalca acest obicei si sa va impartasesc si voua cat de minunat este acest cantec o sa ma multumesc cu descrierea acelor zile minunate in care cinci ghemotoace de blanita au vazut pentru prima data zapada.
Ajuns acasa dupa o zbenghiuiala zdravana in zapada alaturi de colegii lui de clasa Andrei s-a imbulzit ca un torent pe usa casei si a tusnit-o direct in camera sa unde stia ca sunt puiii de pisica. Inca nu se putuse hotari ce nume sunt mai potrivite pentru fiecare pui in parte dar era sigur ca va face o alegere buna.
- Cum se simte cea mai frumoasa mamica din lume? Sunt sigur ca esti obosita, a trebuit sa ai toata ziua grija de pui.
- Miauu. Binisor, inca nu au deschis ochii si nici nu prea vor sa manance asa ca am motait langa ei in timpul in care nu ma alintam pe la picioarele mamei tale ca sa imi dea si mie un peste. Doar stii cat de pofticioasa sunt si cat de bine miroase crapul iarna, cand focul arde in soba si e asa cald in casa iar la bucatarie miroase a paine calda si a ulei incins, numai bun pentru cativa crapi proaspat scosi din Dunare. S-a indurat cu chiu cu vai si mi-a dat si mie unul, nu foarte prajit, rumenit numai bine cat sa imi lase gura apa inainte de a pune laba pe el si a incepe sa-l arunc in aer, sa faca tumbe pe covor, ca si cum m-as fi jucat cu un soricel ce a avut ghinionul sa gaseasca motanul inainte de a gasi cascavalul. Mi-ha-mi-ha-ha ce bine mai stiu sa potrivesc rimele, de parca a fi atat de frumoasa nu era suficient! In acel moment Miruna si-a arcuit frumos spatele ca o leoaica lenesa ce abia s-a trezit din somn si face o plecaciune soarelui care ii mangaie mustatile.
- Vrei sa-i vezi cat sunt de dragalasi. Nici nu-mi vine sa cred ca au incaput toti in burtica aceasta abia vizibila. Orele de aerobic zilnic si-au dovedit in sfarsit roadele. In loc sa raman ca un roata de cauciuc flescait, topit la soare, dupa nastere cum se intampla cu femeile lehuze, arat la fel de bine ca atunci cand eram o fata cuminte si naiva. Sa stii ca m-am gandit deja la niste nume dar m-am gandit ca ti-ar face placere sa fii tu nasul lor de botez. La urma urmei esti un baiat bun si vei fi un tatic la fel de stralucit. Nu ca nemernicii aceia de tati biologici care odata ce si-au varsat surprusul de creativitate in romanul vietii mele au disparut fara urma in satul vecin ca sa caute o noua muza de inspiratie. De parca vor avea cel mai mic noroc cu asta. Toata lumea stie ca in Satul Stearpa Mare nu sunt decat pisici urate; si sterpe, ca doar de acolo i se trage numele. Satul cu cele mai multe pisici sterpe din lume.
- Pai, cred ca o sa iau nota de trecere la testarile ce urmeaza si stiu si ce nume sa le dau copiilor tai dar...trebuie sa stiu mai intai care e baietel si care fetita. Sa vedem...Dupa un rapid inventar Andrei a descoperit ca avea de adoptat trei baietei si doua fetite. Pe primul l-a numit Tomita, nu Tonitza - pictorul - ci Tomita dupa culoarea gri a blanii care care te duce cu gandul la stravechiul port Tomis si Pontus Euxin. Pentru al doilea a ales numele Mototolul deoarece avea urchile pleostite tot timpul si ochii mici albastri aplecati im pamant iar pe deasupra era calul de bataie pentru fratii lui mai voinici si pusi pe sotii pe seama lui. La ultimul baietel Andrei a stat putin in dubii, nu era foarte hotarat ce nume sa-i dea acestui tigrisor cu labutele si burtica alba, cu urechile mici ascutite, ochii verzi si dungulitele negre-maronii ce i se intindeau pe spate si pe crestetul capului. Ar fi putut sa-i spuna chiar Tigrisor dar pentru ca pe ceilalti i-a botezat in functie de temperament s-a gandit ca pana la urma personalitatea unui copil poate fi influientata de timpuriu incepand chiar cu numele pe care i-l dai. Astfel cel din urma motanel s-a ales cu numele de Norocel, nume care de altfel va confirma cu succes teoria lui Andrei peste ceva timp. Pentru fetite, proaspatul tatic a ales nume mai sofisticate, demne de niste viitoare domnisoare : Missy si Daissy. Prima are blanita maroniu-inchis pe cea mai mare parte a corpului, exceptand varful alb al labutelor si ochiul stang si barbia care sunt de un portocaliu deschis si putin alb. Daissy are trasaturile mai dulci, prevestind de pe acum o atitudine de printesa sfioasa si cuminte : daca nu ar avea cateva pete cafenii pe spate si pe cap ar fi complet alba, asa insa arata ca un omulet de zapada care s-a murdarit de ciocolata in timp ce-si savura desertul preferat. Cu ochii albastri si senini si coada mare, cat trei sferturi din lungimea corpului, Daissy este un model de frumusete elena. Odata incheiat ritul botezului Andrei si-a scos din ghiozdan cutia de carioci si blocul de desen si a inceput sa faca prima poza din viata lui Tomita, Mototolul, Norocel, Missy si Daissy.

2009-06-04T02:37:00.000-07:00

In captivitate

Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa scriu pentru prima data,
sa exprim lumea in culori de a caror existenta nu stiam, poate chiar am inventat unele neinventate pana la tine,
Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa citesc pentru prima data semnele ascunse ale lumii, sa descifrez sunetul ploii, sa inteleg freamatul padurii si viata ce pulseaza in fiecare lucru,
Descoperindu-te pe tine a fost ca si cum as fi invatat sa vorbesc pentru prima data, sa articulez cuvintele frumoase ce stateau ascunse in unghere nebanuite, in ventriculul stang al inimii...sau poate in cel drept.

Gasindu-te pe tine am hotarat sa te pastrez, sa te tin inchis in mine, in gand, in vis, in cuvinte,
Asa cum un copil isi ascunde jucaria preferata de privirile celorlalti copii, temandu-se sa nu i se fure sau sa nu i se raneasca,
Iar tu nu ziceai nimic, niciodata, nu te plangeai ca ti-e prea cald sau prea frig,
nu te temeai de intuneric si nici nu te razvrateai in captivitate,
Spuneai ca esti fericit in coltisorul meu de lumina racoroasa, in ungherul meu de fericire.

Patrandu-te pe tine am incetat sa mai invat, ce nevoie mai am acum de citit, de scris, de vorbit,
ce nevoie mai am acum de cantecul ploii, de freamatul padurii, de culori, de zarva lumii?
Pastrandu-te pe tine nu pot decat sa traiesc, in fiecare secunda cand esti langa mine sau cand nu esti
te privesc in ochi si in loc sa vad chipul tau zambind jucaus ma vad pe mine...sunt ochii mei caprui care tresalta in orbitele tale, sunt buzele mele care se misca delicat rostind idei, emotii, cuvinte,

Iar tu nu te plangi niciodata, si nici nu te razvratesti improtriva sufletului pe care l-ai luat in stapanire fara macar sa banuiesti...

2009-06-04T02:17:00.000-07:00

Al doilea potop

Daca ploaia ar putea spala toate pacatele lumii am trai intr-un rai fara soare, fara lumina
ar ploua incontinuu zile si nopti nesfarsite, un potop fara legamantul reinoirii
fara promisiunea zilei de maine.

Daca ploaia ar spala toate pacatele lumii ar fi in zadar , noi nu am sti sa reinventam un Noe, sa reconstruim arca salvarii, am sta zgribuliti in furtuna, agatati de radacinile copacilor extirpate din pamant,
ne-am ascunde in grote milenare reinvatand sa aprindem focul cu pietre ude,
am desena pe ziduri semnele cunoasterii pe care am dobandit-o in mii de ani de civilizatie pagana,
am fi fricosi, tematori de propria umbra, poate chiar am invata sa ne rugam
daca am sti cui, daca am gasi in noi o farama de piosenie, o urma de caldura.

Daca ploaia va fi spalat toate pacatele lumii noi vom fi morti, inecati in propria ura, in binele pe care nu l-am facut, in oasele oamenilor pe care nu i-am iubit,
vom fi ingropati in mormane de moloz,
in tone de cioburi de sticla si aschii de metal ascutit - ruinele a sute de ani de progres, de stiinta, de avant tehnologic, de procreere in vitro,
in artificial.

2009-05-29T01:05:00.000-07:00

Aventurile lui Norocel
...continuare...

Dimineata rece de iarna strecura prin hornul casei rasete si clinchete de bucurie. Cerul cenusiu, incarcat cu saci mari de cenusa captusiti cu vata albastra privea nepasator in inima oamenilor agitati. Frigul nu parea sa supere pe nimeni. Barbatii imbracati cu sube groase, incaltati cu bocanci grei si murdari din piele de porc si cu capetele infundate in niste clopote din blana de oaie isi vizitau animalele cu gustarea de dimineata: laturi fierbinti cu bucati de mamaliga si stiuleti pentru proprietarii de sunculite afumate si sorici, boabe de porumb pentru motatele impopotonate cu pene multicolore ce zbierau cotcodacind indignate la pintenati , lapte cald pentru pisici si oase ramase de la cina trecuta pentru stapanii casei ce se plimbau tantosi printre restul sufletelor cu patru picioare ca un leu stapan peste intreaga jungla.
- Mamaaaa, chiar trebuie sa merg azi la scoala? te rog, lasa-ma sa am grija de pui...uite, trebuie sa-i botez, sa am grija ca sunt bine hraniti, sa ma asigur ca sunt sanatosi ...te roooooog!
- Andrei, fa-ti ghiozdanul si du-te la scoala. Nu vreau sa intarzii. Doamna invatatoare a spus ca astazi faceti ultimele repetitii pentru serbarea de Craciun. Sper ca ti-ai invatat poezia. Uite, sa nu-ti uiti pachetelul cu mancare. O sa am eu grija de pisicuti, bine?
Desi suparat pentru ca nu o putea indupleca pe mama lui sa ramana acasa, si-a adus aminte ca este important sa participe la repetitii, ca nu o putea dezamagi pe invatoare. Si-a luat ghizdanul si a iesit grabit pe usa. Afara, cerul nu i s-a parut foarte prietenos dar mintea ii umbla prin alte locuri acum. Aflat pentru prima data in ziua aceea singur cu gandurile lui a inceput sa scormoneasca prin sertarele imaginatiei nume cat mai ciudate, mai amuzante si mai originale pentru copiii lui. Caci, in inima lui se simtea tatal adoptiv al celor cinci ghemuri de lana colorata. Era o munca creativa extraordinar de dificila, incerca sa faca tot felul de analogii intre culorile lor si alte lucruri din jur...obiecte din casa, dulciuri, jucarii, pietre nestemate...si mai erau si personajele fascinante din cartile de basme...feti-frumosi si cavaleri in armuri stralucitoare, eroi antici si printi de legenda. Atatea posibilitati, atatea silabe, atatea nume ii veneau acum in minte, un potop de cuvinte il luau cu asalt, ii zburau pamantul de sub picioare si il azvarleau in inima celui dintai dintai act de cunoastere, in centrul fiintei lui plapande. Pleoapele i s-au asternut incet peste albastrul scanteind in fereastra clasei si o usoare stare de ameteala, imbietoare precum aburii calzi ce ies din painea proaspat scoasa din vatra cu jar incins. "Andrei...! vrei sa ne spui, te rog, ce poezie ai invatat pentru serbare?" Capul baiatului era insa ascuns intre palmele intinse deasupra bancii. "Andrei" se auzi din nou vocea iritata a invatatoarei. "Esti pedepsit! Cum este posibil sa dormi in clasa?...astazi vei sta toata ora in picioare si vei scrie la tabla cu litere mari de tipar :"ESTE RUSINOS SA ADORMI IN TIMPUL OREI" ...Si sa o anunti pe mama ta ca trebuie sa vina la scoala maine dimineata ca sa ii vorbesc. "Hai, treci la tabla!"
Poezia, ce poezie oare trebuia sa invete pentru astazi...nu-si aducea aminte nimic, nici de poezie, nici de serbare. Visa atat de frumos, si era atata lumina in jurul lui. Dar oare de unde venea lumina? Statu pe ganduri cateva clipe, cu fruntea aplecata in podea incercand sa-si aminteasca ce a visat. Cand si-a indreptat din nou privirea sprea fereastra ochii i s-au inseninat brusc..parca o raza de soare ar fi trecut chiar in acea secunda peste albastrul varatic ce-i tremura sub pleoape : Ningeeee, Ninge..au rabufnit in cor glasurile tuturor elevilor din clasa a patra.

Primii fulgi de nea din acel an pluteau usor din sacii cenusii gauriti acum de sulite mestesugite cu migala din cel mai pretios aur: armura Zeului Luminii. Clopotelul a sunat in sfarsit cu clinchete de bucurie iar puhoiul de strengari infofoliti in geci de fas, cu fulare si caciuli de lana s-au avantat pe strazi razand si cantand imnul Fulgilor de zapada.

Va urma...

2009-05-26T12:59:00.000-07:00

Dizertatie in favoare unei tigari...

De cateva minute traiesc cu suparatoarea impresie ca trebuie sa scriu ceva, ceva ce imi sta pe "varful limbii' sau mai bine spus, pe varful mintii...dar nu pot sa-i dau un titlu, si aparent nici cuvintele potrivite nu vor sa-si gaseasca locul potrivit in sintaxa frazei. All in all, tocmai am retrait pentru cateva momente ceea ce obisnuiam sa simt in fiecare noapte de facultate...the best years of my life, so far...poate exagerez putin....dar abia acum incep sa realizez cat de mult au insemnat pentru mine, pentru modelarea mea, ca om in primul rand (nu vorbesc acum despre formare intelectuala...sau poate si despre asta), ca persoana aflata la poalele unui munte, cu rucsacul plin in spate, greu, incarcat cu toate lucrurile necesare pentru un urcus dificil, inspaimantator in cea mai mare parte si totusi, incitant. Adevarul este ca e mult spus "years"..in realitate a fost doar un an si jumatate de petreceri, prietenii, serate folk, iesiri in oras, nopti pierdute in fum de tigara si sticle de bere, dormit pe apucate de la cinci dimineata si pana pe la pranz a doua zi, dupa-amieze petrecute in sala de lectura, invatat pana la miezul noptii in sesiune, dureri de stomac in timpul examnelor, emotia primelor note de trecere, and then again, nopti in club, serate folk, flirturi, plimbari in parc si interminabile discutii cu "fetele". Cele mai frumoase prietenii si cele mai mari dezamagiri au avut loc in acelasi timp. Pare ca a trecut o vesnicie de atunci si e trist sa nu poti sa reinnozi ceea ce s-a rupt, sau s-a desirat de-a lungul timpului. Un an si jumatate din viata petrecut in campusul studentesc, in vartejul unui carusel care nu functioneaza dupa un program prestabilit ci se invarte, invarte, invarte...la nesfarsit, a fost prea mult si totodata nu a fost nici pe departe de ajuns. A trebuit sa ma mut intr-un apartament inchiriat cu alte doua pritene si sa admir de departe ritmul ametitor al studentiei din perspectiva celorlalti, de pe margine...un martor la existenta pe care as fi putut-o avea si eu...cineva mai presus de mine, mai presus de orice fiinta de pe planeta asta a decis in locul meu ca a fost prea mult...nu am de gand sa vorbesc acum despre ce s-a intamplat in cealalta jumatate de studentie...vreau sa spun doar ca pe neasteptate, firul vietii mele a fost intrerupt cu brutalitate si desi am reusit sa-l carpesc dupa ceva timp, cu multe eforturi si mari suferinte...tot farmecul anilor de facultate s-a risipit...ca si cum nici nu s-ar fi intamplat vreodata, ca si cum nu eu am fost cea care radea si dansa si vorbea ore intregi despre stupiditatile si nimicurile, si controversele pe care ti le ofera peisajul campusului, cu pestii si tarfulitele si baietii de bani gata, pitipoance si cocalari reuniti din toate colturile Moldovei (regiunea istorica Moldova, nu vorbesc despre Chisinau)...

M-am apucat de fumat in primul an de facultate si a trebuit sa ma las dupa un an din motive medicale. Poate parea ciudat si lipsit de relevanta, si poate prostesc pentru unii, ce importanta poate sa aiba o tigara viata cuiva...este cancerigena, in primul rand...si are o mie de alte efecte negative asupra sanatatii, cancerul este in topul acestei liste deci este suficient de special ca sa merite a fi mentionat...pentru unii insa, unii ca mine, o tigara poate insemna libertate...in cel mai insgnifiant sens pe care il poate contine acest termen, si cel mai comun de altfel...libertatea de a fi plecat de acasa in ceea ce sperai sa fie inceputul unei aventuri care te va propulsa direct pe varful muntelui mult visat din copilarie, din adolescenta...este adevarat ca pe mine m-a propulsat in directia exact opusa...macar de m-ar fi lasat acolo de unde plecasem, dar m-a dus pe "culmile iadului" pentru o foarte lunga perioada si inca nu am iesit complet de acolo. Si totusi...nu pot sa nu ma gandesc la cat de fericita am fost in acel prim an de facultate, fericita pentru ca plecasem de acasa si eram libera sa fac tot ce doresc cu timpul meu, sa ma imprietenesc cu oricine doream, sa cunosc oamenii de aproape, vorbind cu ei si nu doar imaginandu-mi dialoguri cu ei, distrandu-ma ca orice alt proaspat absolvent de liceu din lume si visand la cat de importanta pot deveni candva in viata celor pe care ii iubesc.
Ca sa dau si o concluzie acestei incercari de flash-back cu rol terapeutic (din punct de vedere psihologic cel putin), in seara aceasta am retrait una din sutele de nopti de care imi este atat de dor acum. Inca mai locuiesc intr-un apartament inchiriat, dar intr-un alt oras, si nu cu prietenele ci cu iubitul. Nu mai este la fel de distractiv si amuzant cum obisnuia sa fie atunci, dar dintr-o anumita perspectiva este mai bine. Acum este un mediu sanatos si linistit, si este un loc in care ma simt ca acasa si unde ma simt iubita si protejata. Numai ca uneori, foarte rar de altfel, se intampla sa simt nevoia sa recastig ceea ce mi-a fost furat acum doi ani...simt nevoia sa redobandesc zilele si noptile unui student iresponsabil, lipsit de griji, dornic sa iubeasca si sa se distreze pana in zori fara nici-o mustrare de constiinta. So, in seara asta am condimentat un extraordinar moment de romantism si erotism cu o raita pana la un non-stop din apropiere, o punga de chipsuri si un kent 4...si ca sa fie tot meniul complet, o piesa a celor de la Urma s-a dovedit a fi exact cireasa de pe tort pentru o noapte perfecta cu parfum de studentie si fum de tigara.

2009-05-08T04:00:00.000-07:00

Aventurile lui Norocel
Cap.I Primii fulgi de zapada

Intr-o noapte geroasa de iarna cand ultimele lumini s-au stins pe la ferestrele caselor si linistea s-a asternut ca un val intunecat peste sat, focul palpaie alene in casa de la marginea padurii rasfirand scantei rosiatice pe pereti. Ghemuit langa soba, cu bratele intinse deasupra unei paturi, ca intr-o imbratisare, un baietel cu pleoapele aproape inchise de somn sopteste neincetat "o sa fii bine, o sa fii bine! pana maine dimineata totul se va sfarsi, si o sa fii fericita sa-ti mangai puiii, o sa-i hranesti si o sa-i inveti sa se spele si sa se joace...o sa fie bine, nu trebuie sa-ti fie frica, o sa treaca repede ca un vis!".
"- Tie iti este usor sa vorbesti asa...Mi-auuu!...asta a durut foarte, foarte tare. Uof, de ce trebuie sa mi se intample tocmai mie? Eram asa tanara si frumoasa, o pustoaica cu blana gri lucind precum argintul in soare, cu ochii albastri-cenusii si coada pufoasa, leganandu-se lenes in urma mea, abia atingand pamantul. Toate pisicile din sat ma invidiau, ma priveau cu ochi vineti de furie de fiecare data cand motanii fluierau dupa mine pe la poarta, si de pe garduri, si de sub fereastra...E numai vina lui, sau, ma rog...a lor: Toni, aaa, Misu, Ronti...Mi-auuuu!".
"- Nu, nu plec de langa tine, linisteste-te, Miruna, stai cuminte si o sa se sfarseasca cat ai zice peste."
"- Apropo de peste, crezi ca tanti Elena o sa fie induiosata de chinurile prin care am trecut si o sa-mi dea maine o portie de peste fript, pregatit dupa reteta aia speciala, mostenita de la mama ei?yamiii...", zise Miruna, zambind putin pe sub mustati si lingandu-se involuntar pe buze.
"- ssst! nu te mai misca, stai linistita!" Ii raspunse Andrei, managaind-o incet pe burta umflata ca un balon alb.
Orice alt baietel in locul lui ar fi fost ingrozit sa stea singur in camera intunecoasa, cu o pisica mieunand incontinuu, intr-un tipat sfasietor de durere, dar Andrei nu se sperie asa usor, iubeste prea mult pisicile ca sa le lase singure in cel mai important moment al vietii lor. Inainte de Miruna a mai avut o pisica, Mitzi. Era o adevarata printesa, cu blana bogata, stralucitoare, de un galben pamantiu, ca a unei leoaice, cu ochii mari, verzi si coada stufoasa, Mitzi era cea mai alintata si mai rasfatata pisica din lume. Dar din nefericire, a murit la numai doi ani otravita de un vecin care pretindea ca i-a furat in repetate randuri smantana de pe oalele cu batut prins. Andrei a suferit foarte tare cand a aflat ca Mitzi murise. A stat inchis in casa zile in sir refuzand sa se joace cu ceilalti copii. Ar fi chiulit si de la gradinita, dar se temea de pedepsele pe care tata le aplica atunci cand era extrem de suparat pe el. De atunci, a jurat sa aiba grija intotdeauna de surorile lui patrupede, sa nu le piarda nici-o clipa din ochi si sa le ajute atunci cand sunt bolnave, asa cum este Miruna acum.
Dimineata cocosul satului a cantat triumfator de sase ori: cucuriguu, cucuriguu, cucuriguu...Desi afara era inca intuneric, lumea s-a trezit repede la viata: satenii s-au dat grabiti jos din paturi ca sa hraneasca animalele si sa curete curtile si grajdurile. Andrei insa, desi era foarte matinal de obicei si se trezea inaintea celorlati din casa, dormea dus pe podea, cu o mana ramasa aplecata deasupra Mirunei. Din camera de alaturi vocea mamei se auzea, ca un ecou indepartat, ca intr-un vis "- Andrei, intarzii la scoala, trezeste-te! Andrei!" "De ce ma striga mama? nu am facut nimic rau, mama si scoala nu au ce cauta in visul meu, in visul oricarui copil...doar pisicile si cateii, si caluseii au permisiunea sa ma viziteze in timp ce dorm. Si de ce tipa la mine? e inca intuneric, e noapte, nu ar trebui sa doarma?" "Andrei! sa stii ca o sa arunc cu o galeata de apa rece peste tine!', vocea mamei se auzi amenintator de data asta. "- Vin, v-i..n"si ultima litera s-a stins intr-un cascat zgomotos."a...cum.." Cand a deschis ochii, nu a inteles din prima clipa unde se afla, adica, stia unde se afla, dar nu intelegea de ce este pe podea si unde este Miruna. Pentru o secunda fata i s-a acoperit cu un praf de pudra verde, apoi alba, galbena..."Mirunaa!"
"miauuu! un mieunat incet dar vesel se auzi din celalalt colt al camerei. Intinsa pe pat Miruna torcea lenes tinand in brate cinci ghemotoace mititele de blanita: alb, galben, portocaliu, cafeniu, maro, negru...toate culorile se amestecau ca intr-o explozie de vopsele neglijent aruncate pe perete. "miauuuu!" Chiar in acel moment mama a deschis usa zgomotos pregatita sa tipe pentru ultima data la Andrei, dar cuvantul i s-a frant chiar inainte de a rosti prima silaba si un zambet larg de surpriza si admiratie i-a luminat fata si ochii.
Va urma...

2009-05-07T04:56:00.000-07:00

Cateva lucruri care imi lipsesc...

Mi-e dor sa stau pe veranda din fata casei parintesti intr-o zi calduroasa de vara, cu o carte de poezii in mana si sa ascult ploaia care cade din cer in ritmurile unei sonate cantate la pian; sa asez cartea deoparte si sa ies afara, in ploaie, sa ma invart in cerc cu bratele larg deschise, sa simt apa siroindu-mi pe pleoape, pe buze, sa gust putin din aroma ei sarata, rece, si sa alerg ca un pui de caprioara care abia a invatat sa faca primii pasi in lume, sa rad si sa strig lumii intregi cat de libera ma simt si cat de bucuroasa; sa retraiesc senzatia pe care a avut-o primul om cand a deschis ochii si a vazut lumina pentru prima data, si i-a simtit atingerea calduroasa, si adierea vantului ce i se plimba prin par, pe fata, pe gat; mi-e dor sa privesc curcubeul ce se intinde ca un arc multicolor deasupra orizontului, ca o esarfa diafana infasurata in jurul gatului, infrumusetand astfel fiinta, natura...
Mi-e dor sa stau pe prispa din fata casei parintesti, intr-o noapte de vara cu luna plina, sa privesc minute in sir globul de piatra galbuie pictat cu umbre de forma ochilor, nasului, gurii; sa simt aerul proaspat emanand din frunzele copacilor, si adierea usor perceptibila a vantului; sa raman cu privirea pierduta pe cer in cautarea carului mic si a carului mare, in cautarea stelei polare; sa intind mana catre cer si sa pictez pe panza intunecata stelele mele, visurile si iubirile mele, chipurile oamenilor pe care i-am iubit si pe care ii iubesc, contururile obiectelor care imi fac existenta mai fericita - o carte, o glob cu zapada, un stilou si o coala de hartie ingalbenita de timp, o cana de ceai, o lumanare si betisoare parfumate, o camasa barbateasca, o pereche de ochelari, o sticluta de parfum, o chitara...
Mi-e dor sa stau pe iarba, la umbra unui copac sa citesc o carte buna si usor-usor sa alunec in alte lumi, in alte povesti, cu eroi mai mult sau mai putin viteji, cu printese mai mult sau mai putin frumoase; sa simt falfaitul aripilor deasupra mea, sa aud zumzetul albinelor, sa miros aroma ierbii incinse de soare, sa ating scoarta copacului, aspra, crestata de ani, de ploi, de vanturi...

2009-05-07T03:31:00.000-07:00

10 lucruri pe care o pisica iubeste sa le faca zilnic...

Acum cateva luni am "adoptat" un pui de pisica pe care timp de o luna l-am considerat a fi un motanel dar s-a dovedi a fi de sex opus; numele insa i-a ramas acelasi, Norocel...i se potriveste mult prea bine ca sa ii dam altul si in plus, este greu de imaginat un nume de fata care sa i se potriveasca avand in vedere ca este extrem de neastamparata, mai ales atunci cand ti-e somn si nu ai chef sa te joci cu ea.

Nu stiu cum sunt ceilalti iubitori de pisici dar eu sunt absolut innebunita dupa aceasta "vampiroaica mica"...lucru absolut imposibil de crezut anul trecut cand nu le suportam in preajma mea. Norocel insa a reusit sa-mi castige toata atentia si grija de care pot da dovada deoarece nu are nimic din ceea ce in mod normal nu-mi place la o pisica: nu are blana neagra, ochii albastri sau galbeni, nu lasa par prin casa, nu-si face nevoile pe unde apuca si nici nu-ti intoarce spatele cand vrei sa te joci cu ea. Din contra, are blanita cafenie cu alb pe burtica si pe labuta, coada gri-maronie, ochii verzi iar pe cap are cateva dungi de tigrisor. Este jucausa, vesela, alintata si prietenoasa, nu face mofturi la mancare ( nu ca ar avea motive sa depuna vreo plangere la protectia consumatorului) si iubeste lucrurile marunte care fac mult zgomot cand le rostogolesti pe gresie sau pe parchet.

Fiind prima pisica pe care am crescut-o am fost absolut fascinata de tot ceea ce face prin casa (spre nemultumirea prietenului meu care se supara de fiecare data cand ma joc cu Norocel in timp ce ne uitam la film, sau dimineata la prima ora cand el incearca sa prelungeasca ultimele minute de somn iar ea incepe sa toarca pentru ca o mangai pe blanita), asa ca m-am gandit sa trec pe lista 10 lucruri care ii fac intotdeauna placere (ordinea e aleatorie):
1...sa se trezeasca inaintea noastra si sa cotrobaie prin bolul cu mancare ca sa rontaie ce a mai ramas in el;
2...sa mearga cu mine in bucatarie dimineata ca sa ma supravegheze cand ii incalzesc conserva pt. micul dejun;
3...sa ii dau o bucatica de carnita cu care sa joace pe gresie, sa o alerge prin toata bucataria ca pe un biet soarece fara scapare din ghearele ei, sa-mi mototoleasca carpetele, sa sara pe pereti si sa miaune la usa ca si cum ar astepta un prieten de joaca;
4...sa se catere pe cearceafurile proaspat spalate si intinse pe franghia din baie si sa faca acrobatii in varful lor;
5...sa sara pe calorifer si de acolo pe pervazul din bucatarie, sa se catere pe plasa de tantari si sa scoata capul prin gratiile de la geam ca sa poata sari afara atunci cand nu o supraveghez;
6...sa gaseasca pe masa din bucatarie o farfurie cu friptura dupa ce s-a strecurat pe usa si sa sterpeleasca o bucata, sa o duca tip-til in baie si sa o molfaie cu pofta, in graba, sperand ca nu o sa observe nimeni;
7...sa se ascunda sub cearceaf si sub patura atunci cand vrei sa schimbi lenjeria sau vrei sa aranjezi patul;
8...sa te atace atunci cand iti este lumea mai draga, de regula, te uiti la film, sau citesti, sau pur si simplu lenevesti: topaie ca o broscuta si sare incontinuu ca sa te muste de maini, de gat, de umeri, de picioare, de incheieturi avand grija sa gaseasca locurile unde pielea este mai moale si carnea mai frageda, adica exact locurile care iti provoaca cea mai mare durere...
9...sa darame sulul de hartie si sa-l sfasie cu dintii imprastiind hartia pe covor;
10...sa se joace cu jucaria ei preferata exersandu-si astfel abilitatile de felina: un pinguin de plus agatat de o sfoara pe care il invarti prin casa ca sa-l urmareasca; sta la panda - sub canapea, sau intre fotolii - pana cand gaseste momentul potrivit ca sa sara cu o viteza uimitoare asupra lui; cel mai haios este cand invart sfoara in cerc si ea alearga minute in sir dupa ea ca sa prinda pinguinul, sau cand o ridic foarte sus si ea face niste tumbe extraordinare in aer; uneori oboseste atat de tare incat se tranteste pe covor cu limba scoasa afara pe jumatate si gafaie ca un ogar venit de la vanatoare.

Exercitiu de imaginatie

2009-04-29T05:38:00.000-07:00

Am considerat intotdeauna ca am suficient de multa imaginatie pentru o persoana normala, cu aspiratii literare mai mult sau mai putin realizabile. Dar ce e de facut cand simti ca realitatea din jurul tau si din mintea ta devine prea apasatoare iar remediile obisnuite pentru acest sentiment dezolant nu-si mai fac efectul, ca si cum ai suferi de o boala incurabila si dupa un timp devii imun la calmantele pe care le foloseai...filmele, cartile incep sa-si arate putin cate putin o doza de realitate pe care nu-ti doresti sa o gasesti in ele, fictiunea devine un copil diform, slab, vulnerabil - unul din miile de copii pe care spartanii obisnuiau sa-i arunce in prapastii pentru a asigura perpetuarea fortei armatei lor - al realitatii in care traiesti, zi de zi. Si nu stiu daca sunt scriitorii sau scenaristii de vina, sau vina ne apartine noua pentru ca oricat de fantastica ar parea povestea din paginile cartii sau din imaginile ce deruleaza pe monitor intotdeauna ne dorim sa fim acolo, ca si cum ar fi posibil, veridic, realizabil...real; ca si cum universul acela miraculos, extraordinar, imaginar nu e niciodata de ajuns, nu este niciodata suficient siesi si cu atat mai putin noua, cititori sau spectatori dornici sa evadam din casele noastre, din trupurile noastre, din birourile, si paturile, si gandurile noastre.
Oare ce "cantitate" de imaginatie/ fictiune ar insemna prea mult pentru nivelul nostru de intelegere, pentru capacitatea noastra de absorbtie si de digestie a unor "realitati" imposibile? Sa fie literatura SF sau Biblia? Sa fie fiintele extraterestre sau sfintii si mucenicii din cartile sfinte? Sa fie viziunile din mintea unui bolnav psihic sau basmele pentru copii?
Dar daca, de fapt, lumea in care traim, cu razboaiele ei nucleare, religioase, economice, cataclismele naturale si atrocitatile ei morale, cu tot ce exista in ea inuman si bestial, este de fapt prea mult? Este posibil sa vedem lucrurile astfel, sa credem ca filmele si cartile nu ne mai sunt prieteni loiali si nu ne mai ajuta sa aterizam in universul lor ca niste outsideri bolnavi de prea multa realitate si dornici sa imbratisam o noua credinta, un nou cod moral, un stil diferit de viata, sau continua sa ne injecteze o doza dubla din "medicamentul" pe care il uram atat de mult? Cata realitate exista intradevar in carti si cata fictiune? Cate lucruri posibile, realizabile si cat supranatural?

In ultimele 6 luni de zile am vazut mai multe filme decat in 20 de ani; mi-as fi dorit sa pot afirma acelasi lucru despre numarul de carti, dar din nefericire, aceste etaloane sunt mai degraba invers proportionale. Nu le-am inventariat si nici nu le-am pastrat pe dvd-uri ca sa le las mostenire nepotilor, dar cred ca intr-un fel sau altul ar trebui sa las o marturie a existentei lor. Nu intentionez sa fac critica de film ci doar un scurt exercitiu de apreciere a calitatii cinematografiei din zilele noastre; pentru ca sunt unele filme exceptionale si unele, cele mai multe dintre ele, extrem de prost realizate, sau ar fi mai corect sa afirmam prost concepute?

Amintiri, amintiri, amintiri...

2008-12-17T13:11:00.000-08:00

Astazi, 17 decembrie 2008, am cumparat dupa foarte mult timp carti. Carti pe care am inceput sa le citesc cu speranta ca ma vor captiva la fel de usor si de repede ca in trecut, ma vor absorbi din realitatea imediata in universul lor paralel cu existenta noastra, a mea, insuficienta, simpla, chinuita, fara stralucire si fara eroism, fara curaj si fara emotii extreme, fara fulgi de nea si fara soare, fara petreceri cu dans si muzica, alcool si discutii stupide. Astazi am facut primul pas spre mine, am intins o mana calduroasa persoanei pe care o vad in fiecare dimineata in oglinda privindu-ma cu ochi obositi si incercanati in cautarea mea. De cele mai multe ori nu insista prea mult interogandu-ma, ma priveste doar, ma recunoaste ca fiind o fiinta umana ce face parte din universul sau intim; nu se stramba la mine, nu face grimase care sa exprime repulsie, dezaprobare, nu imi zambeste prietenos si nu-mi ureaza buna dimineata...e indiferenta de cele mai multe ori, o indiferenta care surprinzator nu doare, nu raneste nici un strat mai profund, adanc inradacinat in constiita existentei mele si nici nu imi vorbeste despre ceea ce crede despre mine, nu ma cearta si nu ma lauda, nu ma consoleaza si nu uraste, nu ma condamna si nu ma iubeste. Este doar fata mea, chipul exterior al persoanei pe care o intruchipez, invelisul de piele subtire si catifelata, usor palida si cu vinisoare vinetii sub gene care le vorbeste oamenilor despre mine. Este mesagerul meu trimis in lume ca sa reclame ce este al meu si ca sa daruiasca ceea ce am de daruit. Este un simbol si o masca a tineretii mele, a vietii mele de femeie tanara si frumoasa...tanara prin varsta pe care o am si frumoasa prin ceea ce simt, prin ceea ce gandesc si imi doresc sa fac pentru mine si pentru ceilalti, pentru cei buni si pentru cei mai putin buni, dar mai ales pentru cei care nu sunt nici una, nici alta; pentru cei multi care sunt uneori una si uneori alta, si albi si negri, si uneori multicolori. Ii iubesc pe cei care nu se tem de ceea ce sunt, de esecurile si infrangerile lor, trecute sau prezente, indreptatite sau nu, dezastruoase sau nu, cu sau fara repercursiuni ireparabile. Ii iubesc pe cei calmi, linistiti, pasnici cu ei insisi si cu restul lumii, pe cei curajosi si demni, pe cei puternici si cu tarie de caracter, in primul rand pe cei de caracter, ii admir pe cei optimisti si vesnic cu zambetul pe buze, pe cei curati in inimile si in cugetele lor, pe cei generosi si modesti, pe cei ce stiu sa iubeasca si sa se lase iubiti, pe cei ce stiu sa respecte prin natura firii lor si prin cultura pe care si-au insusit-o, pe care o iubesc si o apreciaza ca pe o a doua mama.
Dar mai ales, iubesc copiii pentru ca mai au timp sa se joace, sa rada de ei si de cei mari, sa-i certe si sa le dea sfaturi, sa fie tristi pentru o secunda si veseli pentru restul timpului, sa fie darnici si intelegatori, sa ierte si sa uite pe cei care i-au mintit si le-au inselat asteptarile. Iubesc copiii pentru ca pot sa iubeasca conditionat doar de sangele
care le hraneste inima zilnic tinandu-i in viata si nu au invatat inca sa fie rai, meschini, barfitori, judecatori din oficiu pentru greselile altora.
Amintirile au fost create pentru a ne ajuta sa nu uitam de unde venim, unde ne-am nascut, unde am petrecut primii ani din viata si restul anilor care au urmat, sa nu uitam cine am fost, pe cine am iubit si pe cine am urat. Ele exista pentru a ne ajuta sa invatam din greseli, pentru a ne obisnui cu gandul existentei noastre in aceasta lume si a ne feri de esecuri repetate. Amintirile raman in mintea noastra deoarece avem nevoie de o constiinta a faptelor noastre, a gandurilor si a sentimentelor noastre, o constiinta a locurilor prin care am trecut, a lucrurilor pe care le-am avut, a oamenilor pe care i-am intalnit, a iubirilor reprimate sau traite, a vietilor pe care le-am distrus, a inimilor pe care le-am dispretuit, a vocilor pe care le-am ignorat.
Amintirile mele se estompeaza in zilele in care sunt bucuroasa, impacata cu viata pe care o traiesc dar ma ataca cu furia si forta unui taifun atunci cand ma intind in pat, opresc laptopul, inchid becul si ochii si incep sa ma gandesc...la mine, la ceea ce am fost si nu mai sunt, si nu voi mai fi niciodata.
Timpul! daca am gasi macar pentru o zi taina zborului concomitent cu el, daca am afla modalitatea prin care sa alungam senzatia dezolanta a timpului trecand pe langa noi cu o viteza ucigatoare probabil ca nu ar mai exista amintiri iar noi nu am mai fi oameni. Am fi zei, sau dumnezei sau monstri, sau pur si simplu am exista fara a deveni.

Concluzii, conzluzii, conzluzii...

2008-12-16T13:04:00.000-08:00

In viata fiecarui om exista o zi, sau zile, in care isi face curaj, isi ia inima in dinti si trage o linie groasa, aspra, urat colorata si probabil urat mirositoare intre ceea ce a fost si ceea ce este acum. Este greu si dureros, poate prea dureros pentru cei care nu sunt obisnuiti sa vorbeasca prea mult cu ei insisi, dar...ce se intampla cu cei care isi pretrec foarte multi ani dialogand singuri, in gand cu sute de persoane reale sau imaginare sau pur si simplu cu ei insisi si care nu reusesc niciodata sa spuna ceea ce gandesc, ceea ce simt fata de propria lor persoana. Adica, da! pot fi sinceri si autorelfexivi si pot afirma despre ei ca au defecte, si fac greseli...uneori sunt atat de determinati sa-si faca auzita autocritica incat tipa si devin ironico-cinici dar de fapt nu se aud ci doar se complac in neputinta, in aproape fizica si autodistructiva forta care ii tine departe de ACTIUNE. Specialistii spun ca oamenii care nu au un scop in viata nu pot avea o motivatie, prin urmare nu poti afirma despre tine ca ai esuat in construirea unei cariere deoarece nu ai fost suficient de bine motivat, ci deoarece nu ti-ai dorit suficient de mult sa ai o cariera in acel domeniu. Asadar, ce imi place sa fac? Nu am nici cea mai mica idee. Stiu doar ce a trebuit sa fac ca sa-i multumesc pe ceilalti, indiferent ca asta a insemnat sa fiu un copil cuminte, sa fiu un elev de nota 10, sa merg la o facultate care nu-mi place doar pentru ca vroiam sa fac o facultate, sa-mi rasfat sora mai mica...Si mai stiu ca imi place sa citesc si imi place sa scriu. Dar adevarul e ca nici asta nu mai fac in ultima vreme. Am petrecut ultimele luni intr-o stare, foarte comfortabila de altfel, de vegetatie neuro-biologico-comportamentista..,pare pompos, in realitate, am fost doar in convalescenta. O incredibil de lunga perioada de vacanta sau de "jelire" , daca are mai multa logica, dupa cele doua mari etape din viata fiecarui om: copilarie si adolescenta. Cei mai multi dintre noi nu se gandesc foarte mult la asta dar eu, eu am facut ireparabila greseala de a le prelungi peste limita admisa. Biologic si psihologic vorbind mi-am intarziat maturizarea cat am putut de mult, sau mai bine spus pana cand organismul meu a cedat, la propriu. Nu este sanatos sa iti doresti sa fii un copil desi esti fiica cea mai mare si ai grija de o sora mai mica, si de o mama care nu este niciodata inteleasa si consolata de sotul ei, si de o casa pe care esti prea mica ca sa o ingrijesti. Nu este firesc ca in timpul liber sa citesti pe nerasuflate si uneori pe intuneric romane celebre din literatura universala si sa iti doresti sa fi trait acolo, in universul lor fictiv, inconjurat de oameni care isi traiesc vietile luand decizii singuri si suportand sau nu consecintele greselilor pe care le-au facut. Si este trist si deprimant sa afirmi ca iti doresti si prin urmare iti impui sa nu saruti pe nimeni pana la 15 ani, cand de fapt stii ca mama ta ar suferi foarte mult daca ai repeta greselile ei din adolescenta - dorinta care de altfel capata o valoare morala de neimaginat atunci cand afli ca bunica te-a blestemat atunci cand erai un copil sa repeti aceste greseli. Dar nu am facut asta. Singurul lucru pe care l-am facut gresit a fost sa nu invat la timp sa ma fac fericita, sa fiu fericita cu mine insami, cu ceea ce sunt. Au fost momente in care am fost cu adevarat mandra de mine, de rezultatele obtinute la scoala, chiar daca asta ma facea sa par nesociabila si cu "nasul pe sus", cand de fapt nu eram asa. Dar acum, nu mai sunt la scoala, nu mai trebuie sa invat ca sa iau note mari, sa-mi impresionez profesorii si sa-mi multumesc parintii. Nu mai sunt nici macar la facultate unde puteam sa merg la cursuri cand doream si sa invat pentru examene pe ultima suta de metri sau ma plictiseam de moarte in niste sali de curs pline de mucegai, si umezeala si teorie expirata de zeci de ani. Si nu mai sunt intr-un oras mic, aproape de casa; iar casa nici macar nu mai este locuita de parintii mei, este pustie si rece si neprimitoare ca un stup de albine in care nu se mai prepara miere pentru ca albinele au murit si nu mai este nimeni care sa le ia locul. Si nu mai sunt nici singura pentru ca am un iubit si suntem fericiti. Suntem atat de fericiti incat am uitat sa mai petrec timpul singura, am uitat sa mai vorbesc cu mine insami, sa dialoghez cu ego-ul meu si sa visez cu ochii deschizi. Si nici macar cu ochii inchisi nu mai visez, ceea ce este un lucru bun deoarece aveam cosmaruri de fiecare data; un motiv in plus care confirma viziunea proasta, eronata, total absurda se daunatoare in care priveam viata, si oamenii, si lucrurile pe care trebuia sa le fac.
Acum, dupa ce am analizat toate aceste concluzii mai trebuie sa fac un singur lucru : ce imi place cu adevarat? si nu ma refer la aroma preferata de inghetata sau la calatoritul cu trenul, sau urcatul cu telecabina, mersul la munte, dansul, cititul...ci la ceea ce trebui sa muncesc...exista oare vreo profesie pe lumea asta si pentru mine? Stiu ca pana acum am incercat doar vreo doua si nici una nu m-a multumit: prima mi-a adus bani dar nu mi-a oferiti satisfactii profesionale, cealalta nu mi-a aduc bani dar mi-a adus un plus de etica si de compasiune pentru cei de langa mine...si nici una dintre ele nu sunt nici macar pe aproape de ceea ce imi doresc sa fac pentru a fi fericita...

Concluzii, concluzii, concluzii...fugim cat putem de ele iar cand reusim in sfarsit sa le dam un contur, sa le exprimam in cuvinte, devenim nostalgici dupa zilele in care ne straduiam sa ajungem la ele, dupa nesfarsitele ore de suferinta si lipsa de intelegere a ceea ce ni se intampla, si de ce ni se intampla. Poate o sa incep sa scriu un roman, stiu ca pot sa fac asta, dar mai intai trebuie sa invat sa dialoghez cu oameni care exista si care sunt in fata mea, si care pot intradevar sa ma auda si sa-si exprime punctul de vedere. Si pana cand o sa reusesc sa-mi fac prieteni in acest oras mare, si neprimitor, si galacios, si aglomerat il "insarcinez" pe iubitul meu cu aceasta misiune cu sau fara voia lui!

Poemul unui tanar print

2008-11-23T07:39:00.001-08:00

Tu esti asemeni unei zane
Din basmele pentru copii,
Un chip de fata bland si dulce
Zambind mereu, oricand, oricui.
Si ochii tai frumosi si calzi
Sunt doua perle stralucind
Precum e vara cerul, albastru si senin.
Si parul tau arzand precum
Un soare rasarind din spicele de grau
Se mladie vesel, cu vantul lin dansand.
Iar eu asemeni unui print
Din vechile povesti citite de batrani
Din umbra te privesc, oriunde si oricand.

Cantec de toamna

2008-10-24T10:57:00.000-07:00

Cuvintele se joaca de-a v-ati ascunselea, ma striga pe nume
ma cheama sa le ghicesc sensurile enigmatic
ascunse in mersul apelor, in vuietul muntilor
ma ademenesc cu mirosurile florilor de-nu-ma-uita
si sunetul frunzelor ce-si suiera nemurirea pe campuri.
Cuvintele se ascund printre foile albe presarate cu indescifrabile
desene de copii, se arcuiesc pe acoperisurile caselor,
isi incolacesc silabele in jurul cozilor unor pisici cafenii
si danseaza dezlantuite pe campuri printre frunze ruginii
pe ritmurile de chitara ale greierilor flamanzi.
Cuvintele se ascund infricosate din calea vantului turbat
ce-si striga suprematia in cele patru colturi ale lumii
si zgribulite se imbratiseaza strans in neinteligibile
randuri, isi impartasesc soptind teama de frig,
de pustiu si de singuratate, de orele tarzii din noapte cand
luna se ascunde in turnul sau de smoala si...
Cuvintele ingana pe-acorduri de pian balada unei fete cu plete aramii
ce si-a vrajit supusii doar hranindu-i cu-aroma unor galbene gutui.

Ruga de multumire

2008-10-23T11:27:00.000-07:00

Iti multumesc, Doamne pentru ca

mi-ai daruit viata, mi-ai daruit parinti, m-ai vindecat de boli, ma trezesti in fiecare dimineata, ma ajuti sa zambesc, mi-ai aratat lumina soarelui, am respirat pe varful muntelui, am o sora iubitoare, m-ai intregit daruindu-mi barbatul vietii mele, sunt iubita, adorata, alintata, protejata in fiecare secunda, sunt respectata si apreciata, am prieteni buni, mi-ai daruit frumusete si intelepciune, pot sa alerg, sa ma joc, sa calatoresc, sa citesc, sa ascult muzica, sa vad tot ce ma inconjoara, m-ai invatat sa ma rog, m-ai iertat pentru greselile mele, ma pazesti de toate relele, m-ai lasat sa ma spal in apa marii si sa sa ating nisipul cald...
Iti multumesc, Doamne, pentru ca ma iubesti in fiecare clipa a vietii, si ma aperi si ma ocrotesti ca pe propriul Tau copil...!

2008-09-11T09:37:00.000-07:00

...Filozofând în clisee...

A trecut prea mult timp de când nu am mai scris pe acest blog, nici nu as fi avut de gand daca nu as fi citit acum cateva secunde un mesaj lasat offline pe mess...de la o prietena draga pe care nu am mai vazut-o de la Craciun pentru ca ea era in Bucuresti si eu in Galati. Dar acum sunt in Bucuresti de doua luni, am incercat sa dau de ea, i-am trimis mesaje la care nu am primit nici-un raspuns, pana azi cand i-am urat la multi ani (poarta numele unei sfinte care se sarbatoreste azi). Sunt suparata, pe situatie mai mult decat pe ea, dar cred ca pana la urma oamenii creaza anumite situatii. Este trist, sa crezi in oameni pe care nu ii vezi foarte mult timp, sa tii la ei la de mult, sa nu tii cont de faptul ca zilele trec, si luni, si ani si ca nu ii mai vezi la fel de mult ca in liceu. Si speri ca si ei sa simta acelasi lucru ca si tine...surprise...never happens this way...never...My mistake, eu care exagerez intotdeauna, care presupun ca toti oamenii pot sa-si conserve amintirile si sentimentele si gandurile la fel de bine ca si mine.
Sunt oarecum furioasa, pe mine mai mult decat pe oricine sau orice altceva...pentru ca nu stiu sa las lucrurile sa curga...si oamenii sa se duca...pentru ca trag de un fir de ata care se subtiaza si se subtiaza...pana ajunge ca un fir de panza de paiajen. Si doar in mintea mea el este puternic si rezista anilor, si pierdirilor de memorie si oboselii si job-urilor stresante si lipsei de timp si schimbarilor de look...
"La riviere de notre enfance" ...IUBESC MELODIA ASTA...desi suna a slagar cantat de Ovidiu Komornic...contine esenta unei vieti care curge curge spre o gura de varsare invizibila la inceput, apoi abia perceptibila...vezi un ciot de stanca apoi stanca intreaga si inainte de a mai face un gest te izbesti de ea, ca un val neputincios care nu s-a putut impotrivi curentior...astia suntem noi..uitam de unde venim, ce am fost, cu cine am fost, pe cine-am iubit, sau urat...uitam ca trebuie sa ne amintim toate aceste lucruri care ne-au stat la temelia vietii...
Nu inteleg de ce sa ne mintim ca tinem unii la altii daca avem alte prioritati acum, alti prieteni. De ce sa-ti fie rusine sa ranesti sentimentele cuiva spunandu-i ca nu mai inseamna la fel de mult pentru tine, de ce sa-l minti daca el simte oricum, il ranesti mai rau asa...
Filozofie de viata in clisee din care s-au cladit mii de vieti, s-au simtit, s-au trait s-au spus s-au scris si acum se rescriu. Asemeni oamenilor...in codul genetic al fiecarui copil nascut zac milioane de ramasite invizibile din genele a milioane de oameni pe care istoria nu i-a retinut, poate doar Dumnezeu sa le mai stie numele...un copil nu se naste azi dintr-un barbat si o femeie...se naste din barbatul parintilor sai care sunt, au fost copiii parintilor lor care la randul lor au fost copiii buniclor lor...o lista lunga, nesfarsit de lunga...pana la inceputurile lumii cand un barbat si o femeie au fost izgoniti din Rai si blestemati sa dea nastere la prunci. Blestemati atunci, izbaviti peste cateva mii de ani...iar acum ne blestemam singuri. Ne uram, ne ranim, fugim unii de altii, ne ascundem ochii de privirile celorlalti. E ca un banc prost scris de un individ extraordinar de inteligent...iar cei care il considera prost sunt de fapt cei batjocoriti, luati in ras sau doar fara umor, mare pacat-si eu sufar de el si sufar din cauza lui.
Pentru cei care citesc acest mesaj aparent indescifrabil, ii rog sa faca abstractie de tonul acesta patetic, nu a fost intentionat...Sa nu compatimiti niciodata pe cineva daca nu stiti sa faceti asta fara mila. Va simti si va va uri in loc sa va fie recunoscator. Daca vreti sa fiti alaturi de cineva sufleteste faceti-l sa creada ca sunteti acolo si ca il intelegeti, nimic mai mult
Imi cer scuze daca am ranit sau ofensat pe cineva, nici asta nu a fost intentionat.

Apus marin

2008-08-18T11:43:00.000-07:00

Tăcere-nşurubată într-o cochilie
de melc mort pe malul mării
nisipul ars de soare dilată pupila
obosită de nesomn a
zecilor de trupuri lipsite de contur
în aerul diform, sărată,
decolorată de algele urât mirositoare
apa gri-albastră-verzuie a mării
îmi înfăşoară pielea într-un
străveziu Kimonou ţesut cu fir de aur
brodat cu lapis-lazuli,
mă-ntind leneş pe şezlong şi ferindu-mi
ochii de înflăcăratul
peşte-balon deschid o carte
rânduri negre secondate de rânduri albe
mă ascund în frunzişul lor
pierzându-mă lumii ma redau
poveştii şi timpului ţinut captiv între pagini
nemuritoare de
mâna celui ce colecţionează fluturi
şi oameni.

Iluzoriu plutesc pe valuri înspumate
croindu-mi din vise o trenă solzoasa şi
zbor călare pe un gigantic pescăruş
spre apoteotica îmbrăţişare a carului de foc
coborând în adâncul cerului lichid,
strivită de vulcanicul amor adorm
în cavoul călduţ sculptat
de braţele solare.

2008-07-29T07:31:00.000-07:00

Invatam sa murim frumos

De Ce Nu Ne Intrebam zi de zi : de unde venim,
De ce ne-am nascut, de ce mai traim
Clipa de clipa, fara speranta
de a fi mai fericiti decat suntem
Mai impliniti, mai bogati, mai fara-de-frica!?
Alergam zi de zi bezmetici pe coridoare
pardosite cu vata
Ce absorb memoria pasilor nostri
grabiti si aseptici
Pentru a nu lasa pete unsuroase de vinovatie,
rusine sau
Pete, diluate in ceai de pelin,
de regrete refulate-
Inghitite mecanic la orice ora
Din zi sau din noapte.
Dar cred ca orice inculpat are
Dreptul la marturisire
Cersind drept induare sansa izbavirii
Intr-o viata viitoare,
Caci fiecare om are inscris, dinainte de a se naste,
In codul sau genetic GRESEALA-PACATUL.
Si totusi, dintre toate crimele pe care
le savarsim fara remuscare
Impotriva naturii si a celorlalte fiinte umane
Cred ca cea mai atroce ramane crima savarsita
impotriva propriului suflet,
Ignoranta, delasarea, uitarea,
si teama de a privi in adancul
Acestui ocean involburat peste care
Apun peoapele incarcate de oboseala curselor
desfasurate pe coridoare.
Sunt singura ca multi dintre voi ma veti acuza
de nedreptate
Si cu exemple personale
sau de pe net copiate
Ma veti combate.
Dar unica motivatie credibila, pentru
Acest comportament nociv,
Care imi vine in minte, ramane
Dorinta de a muri frumos…
asemeni frunzelor, florilor,
pasarilor care niciodata nu privesc in urma,
Care se nasc si traiesc fara intrebari ,
fara zbucium
Fara nelinistea din zorii
unei zile innorate,
Si mai ales, fara teama de moarte.

Asteptare

2008-07-28T10:44:00.000-07:00

Intre clipa de-atunci si cea de acum
s-a scurs o vesnicie,
Gandul, superb inorog intrupat din ninsoare
alearga, singur si nebun peste vasta campie
pe care tu mi-ai desenat-o in palma stanga.
Intre ceea ce sunt acum si ceea ce am fost
s-a inaltat un pod din oasele orelor moarte,
Corbii ce au devorat demult trupurile lor
zboara flamanzi in cercuri infernale desenand
pe cer
umbrele spaimelor incerte de dor si de moarte.

Intre cuvantul scris acum si cel nerostit
se intinde scheletul diform al orelor moarte,
peste care
alerga un solitar inorog, desenand
povesti de amor in palma-mi stanga,
Ninsoarea va acoperi insa urmele pasilor tai
iar corbii vor muri de nesomn cautandu-mi trupul.

Astenie de primavara

2008-03-18T00:02:00.000-07:00

- Au inflorit copacii, iubite!
Albe minuni scaldate
in argint lichid
in dimineti cand lenevim
tarziu, in asternuturi marine.
- Au inflorit copacii, iubito!
am sa-ti astern in par manunchiuri
de flori colorate in ale mele surasuri
inchide doar ochii, si sufletul
lasa-l sa fluture sub matasea albastra,
in adierea vantului...

Improvizatie lirica

2008-03-17T23:39:00.000-07:00

Nu e tarziu
si nici devreme
in noaptea amintirilor
si-a spaimelor hibride-
amestec de iubire si
dor;
adorm imbratisata
de-ucigatoare, tari
parfumuri emotive
plutind in inserare-
mireseme volatile
de amor...

2008-03-17T23:19:00.000-07:00

Temeri nocturne

Ma tem de ziua-n care nu am sa te mai
vad,
De dimineti cu tari parfumuri de
singuratate-
Tristeti imbalsamate in suflul altor
nopti,
Cand sufletul ti-l inspiram atat de-
aproape.

Ma tem de mangaierea ce nu te va
atinge,
Sarutul avortat, ce-mi va muri pe
buze
Chiar in secunda-n care ma voi trezi din
vis,
Voi blestema atunci toata minunea
lumii;

de teama voi fi plans...

Ma tem de promisiunea ce-o voi fi
incalcat-o
Din clipa-n care tu vei fi plecat
plangand,
Speram ca n-o vei crede...cum ar putea,
iubite
Sa nu ma doara aceasta pagana
despartire?

cand pentru muritori iubirea
e sacru legamant...

Ma Tem, doua silabe cu inteles
banal
Pentru acei ce nu stiu motivul
despartirii,
De la un timp nici eu nu voi sa il mai
stiu,
S-a-ntunecat afara. E noapte si in mine.

ma tem...

Femeie!

2008-03-07T23:29:00.000-08:00

in fiecare primavara
ceri rascumparare,
de la acei puternici
si-ntelepti
pentru a lor grotesca
profanare
cand sufletul ti-l cautau
pe sub corset.

te-au ocarat si blestemat
cu pasiune,
pictori, poeti
si simpli muritori,
pentru un zambet
si o amagire
si-au osandit
si zilele de-apoi.

dar peste toate
fara de regrete,
ti-ai aruncat matasea
pasilor desculti,
veninul ce ti-au stors
din sanul dulce,
iubind, cu sange nou
tu l-ai sfintit.

femeie, vesnic adorata,
ti-e teama de
Dorinta celor multi,
ce cu priviri
de fiara sangeranda
iti pangaresc
calcaiul sfant.
si numai intr-o zi
de primavara
cand cerul isi reflecta
inocenta
in tot ce-i omenesc,

o boare de sfintenie
printre ganduri
adie cu parfum de ghiocei.
femeie, astazi
zi de rascumparare,
stergi lacrima din ochiul obosit,
zambesti cu dragoste si
cu pudoare
celor puternici si-ntelepti!

Astenie de primavara

2008-02-04T05:39:00.000-08:00

se simte printre arbori miros de primavara
desi e frig si vantul te-nfioara,
plictisu-ti da tarcoale
ca un motan flamand.
mi-ai spus ca ti-e urat,
ca-ti este dor de mine,
le-ai potrivit...(zambesc)
cand tot ce simti tu
este parfum de astenie;
eu nu ma plictisesc
sau poate-ncerc sa mint,
caci mi se pare nefiresc,
atunci cand sufletul ti-e plin,
de tot ce omenesc e sfant
(iubesti! )
sa simti cum pietre
iti strivesc, pieptul
terestru adapost
a tot ce omenesc e sfant.

2008-01-22T08:16:00.000-08:00

Noiembrie

ploua timid cu frunze vestejite
fiorul rece-al noptii pe la ferestre-adie
in camera pluteste miros de farmacie
o vag-aroma cruda de aer infestat...

secundele umile adorm-anestezie-
un clopot alb de sticla, opac, ermetizat
si rar, plapand, pulseaza- aromoterapie
un miocard molatic ca un pisoi bolnav.

este pustii pe-alee, si teii fara flori
innebunesc sub cerul imbatranit subit
solemn, de-nmormantare, curge o melodie-
vraja apusului de ieri...

nici voci soptind iubire
nici zambete, naive-mbratisari,
cand sufletul iti este prizonier
intr-un stingher somnifer...

Metamorfoza

2008-01-22T08:08:00.000-08:00

Te iubesc...si-cam-atat
Restul este doar poveste...
Ce-am trait e doar preludiul
Unei vieti ce-acum incepe.

Te privesc...si-nu-s-stiu-cum
Vad in ochii tai un zambet,
Pare-un pic cam nefiresc
Buzele tale stiu sa planga?

Te ascult...si-tot-ce-aud
Este-un dulce ciripit,
Am visat, sau ieri in crang
Pasarile si-au soptit:"Te iubesc"!?

Te iubesc! Te iubesc!
Ce te uiti mirat la mine?
Nu-ntelegi?! nu ciripesc
Nu doar pasarile-au aripi,
Au si cei care iubesc.

Te iubesc! Te iubesc!

2008-01-16T22:27:00.000-08:00

...Se implineste un an decat suntem impreuna...
Oare in ce zi , in ce an, in ce luna, steaua mea, calatorind prin galaxii pe care nu le stiu , a intalnit in drumul ei o alta stea,calatorind si ea, fara nici-o tinta?...si prin ce gand, indemn, misterios s-au oprit intr-o imbratisare cosmica .De-atunci si pana azi...prin cate galaxii au colindat, pana s-au asternut de-asupra fruntii noastre si ne-au luminat drumul ...fiecare pas, fiecare fosnet al mainii rasfiond o pagina din Viata, fiecare cuvant , privire, oftat, respiratie, dorinta, tipat, zambet, lacrima, murmur, vis, alint...

Speranta

2007-12-29T05:55:00.001-08:00

Un val de liniste tremuratoare
Se scutura de ger copacii tristi
O cioara-si plimba gandul peste ramuri
In frunze-amare negrele povesti.
Si tot la tine ma adoarme gandul
Spre zari senine cu zapezi de ieri
Spre rasaritul cu pasuni alpine
Ce-mi mangaie privirea, visatori.
Si ma dezmierzi cu promisiuni candide
Iubirea devenind din zi in zi
O baie cu imbratisari marine
Sarutul apunand , infiorari
Verzi, rosii…curcubee emotive
Cognitive juraminte
Amanari…
Si peste ani si ani,
La fel de tineri
Si zambitori vom fi
Iubitul meu!
Frumos coral ti-o creste-n piept
Si-n suflet
Va flutura sarutul –
Amor etern…!
Cristina,19nov2007

Seara de vineri

2007-12-29T05:54:00.000-08:00

Apus autumnal…si ploua cu armonii
De pian
Pe acelasi pat cu-aroma de spital
Se scurge-ncet
o melodie.

Prelude happiness…Deep Purple,
Si plictisit…acelasi ritm obsosit,
Bate gandul, inima
De s-ar opri…mai bine,
BA.

Te fura…te lasa
lumina , mireasa, cu val de matase-
iubire candida…si iata,
pastila-ti inchide privirea-n
oglinda.

Visare, cu aripi de unicorn
cloroform,
zburand ireal spre margini
de ideal,
adorm.

2007-12-29T05:48:00.000-08:00

Vis intr-un arc frant…

Visam cu ochii strans inchisi
Sa fim din nou copii nestiutori
Sa nu ne doara anii ce-au apus
Peste a fruntii reci melancolii.

Sa radem fara de regret
Privind uimiti spre Soare,
Alint de mama sa simtim
In fiecare zi de iarna.

Si mi-as dori ca macar azi
Sa uit ce e durerea,
Pe-al mamei umar lin sa cad
Tristetea sa-mi aline.

Si mi-as dori ca pentr-o zi,
O ora, un minut
Din zeci de ani , sa strang in pumn
Un zambet de copil.

As intelege-al vietii sens
Urmand o alta harta,
Caci muntii s-ar preface-atunci
In prajitura glazurata…

Si am bea sucuri dintr-un
Iaz, dansand pe munte,
Pe-o stanca am spune povesti
De la batrani stiute.

Ah!a plecat, pagan prieten
Nu mi-a lasat in gand
Macar aducerea-aminte
A clipelor de-acum.

16.12.2007…cristina

2007-11-02T05:06:00.000-07:00

...a trecut prea mult timp de cand nu am mai scris..timp irosit sau pur si simplu nemarcat de parametri speciali...
...prea multe probe ...fiecare zi este un test de :buna conduita, iubire, generozitate, rabdare, prietenie...urmeaza doua zile in care sa ma simt mai aproape de mine...in fiecare secunda voi simti pulsul fierbintei al tamplei ce se zbate intre viata si necunoscut, intre acum si mai tarziu, intre cer si pamant...am obosit in acest oras in care orele se succed in acelasi ritm mohorat...dupa acelasi program ...

...o noua toamna...noiembrie
cu ploi ce curata noroiul,
noaptea....fetele strazilor par
fara suflare, tainic se zbat
orele intre zi si visare.

ca-ntr-o piesa se teatru, papusi
cu ganduri inmanusate
in frunze de plus
papusi, fantomatice chipuri
fara piele, simturi
ma tem de umbrele noptii
strigatul fara suflare al mortii...

se leagana-n vant aerul zilei otelite
furnal sugrumat de fum, pier
innecate, pasari inlantuite
cu pietre legate de gat.
in mormant, in aerul toxic
respira plangand,
mortii
cu aripi de sarma
arzand...

melancolie, pofta de vesnicie
pofta de soare
de dragoste,
de uitare.
se-ascund sub pietre
ascutite doruri
regrete
taisul lor otelit
patrund, profund
in piepturi
de plus...

cant, cant, cant
poeme fara cuvant,
barbar
onomatopee
pietre,
ape
munti
vesnic tacuti...

Toamna,
cu haine de la case de moda
moderne piei de animal,
flamand
ne vanturi, ne arunci
ne plangi,
cu lacrimi de otel topit...
copii plapanzi.

CERSETORII PRIMAVERII

2007-03-01T08:18:00.000-08:00

nu spune-un cuvant...
sarutul glaciar verde-a decedat
sub clopotul alb, schiopatand al lunii.

lin linistea serii fardeaza orasul
in verde-ndoliat...zambesc cersetorii
linistii serii ...priveghiul iernii .

...in linistea serii!
plimba-ti solarul zambet tatuat
pe fata lunii...iubeasca-se cainii.

nu spune-un cuvant in linistea serii!
infloresc ghioceii, sanii molatici ai primaverii
zambesc cersetorii...lasciv privind ghioceii...

Lasa-te ucis!

2007-02-14T07:21:00.000-08:00

de sunt aici, sa nu ma vezi
ascunde-ti ochii, in valul agonic
sarat, al marii...

si de nu sunt, sa nu m-ascunzi
in umbra gandurilor tale
inalta-ma, ca un reflux
din spasmul dorului de mare...

daca ma vezi, sa nu m-arati
privirilor ce-mi fura gandul,
ma inveleste-n tarmul cald
de aur sa-mi fie mormantul...
preschimba-te-n nisip...!

si daca m-ai gasit, sa nu ma alungi
in cufar albastru cu lacate solare,
din ganduri ma tese,
verzi-galbene valuri;
si nu ma ucide,
ci schioapata-mi zborul
din tarm spre cerurile tale.

sa nu ma vezi, sa nu m-ascunzi
nici sa m-arati, nici sa m-alungi,
de ceru-ti este mult prea sus,
iubind, lasa-te ucis
de aripa mea schiopatand...!

2007-02-07T03:58:00.000-08:00

...poezii din 2005-2006:

zbor spre lumi straine,
in bataie de aripi...suspin
durere in suflet,o lacrima
se zguduie-o lume ce-i in declin.
pierduta-ntre gratii nevazute,
ratacesc prin ceruri pustii,
o inima am avut,unde este?
azi am fost,dar voi mai fi?
privesc,ascult , ma misc...
sunt un freamat de codri pustii,
pe-alei neumblate de oameni
ma caut in fosnet de frunze-aramii.
bat clopotele,cerul e un zumzet,
miresme sonore danseaza-n vazduh,
o ultima ruga se-nalta,se pierde
cerul n-aude strigatul unui muribund.

cand pieptu-mi tresare
se zguduie-o lume,
o noapte de doruri
se-aprinde in priviri,
e cerul naframa arzanda
cu focul tacutelor dureri.
de unde-mi vii tu, patima?
tu,gand nebun
ce nu cunosti alint?
de ce te-anini de sufletu-mi senin,
asemeni stelelor pe cer?

LINISTE
Peste frunze deshumate
se astern in pas domol
fulgi de nea cu-albe vestminte-
giulgiu gri de catifea...

Fluturi fara de culoare
isi soptesc versuri de-amor,
sprijinind in mana tampla-mi
gandurile imi adorm,
caci imi legan constiinta
in al fluturilor zbor...

RUGA

Te chem in vis
mi-auzi chemarea?
un zgomot surd
de pasare ce-n zbor s-a frant...

Ma rog de tine
mi-auzi ruga?
un tainic cant
de inger cu aripi de lut...

Ma rog de mine
mai aud eu oare
al sufletului zbucium
ca s-a pierdut in vis?

Ma tem sa ridic pleoapa,
lumina diminetii
imi profaneaza ruga-
m-arunca in neat...

TACERE

De pe buzele-mi fecioare,
poleite cu venin,
saruta-vei doar durerea-
drog ce-ti va rapi tacerea,
te va-nchide-ntr-un suspin...
Urmarit de-al meu alint-
val de iubire-ndoliata,
mitui-ma-vei cu-o soapta
de iubire simulata,
ca sa-ti recastigi tacerea,
singur,mandru...si strain...

CIRESII INFLORITI

Printre astri fara nume
Printre pasari fara aripi
Printre flori fara petale
Printre fluturi fara culoare,
O inima mai bate inca,
Si sangele-i pulseaza-n tampla,
Si gandul catre cer vibreaza
Cu ochii-n lacrmi ea viseaza...

Prvirea-nspre trecut se-ntoarna
Spre-un curcubeu de primavara
Cand dintr-o ploaie in lacrimi verzi
Nascut-au firele de iarba.

Printre ciresii infloriti,
Plutesc pe cer miresme roz
Ascuns timid dupa un pom
El o priveste cu ochi tristi.

Caci azi e ziua despartirii
E dansul ultim al iubirii...
Furtuna e in ei si-n ceruri,
De piatra pare acum eterul,
Livada e cavou de lemn
Cu lumanari ce palid ard.
De sus,din Ochiul Nevazut
Albastrul plange peste flori
Spaland a fluturilor culori
Frangand a pasarilor aripi...

Fara-un cuvant,fara-un sarut,
Fiinta lor s-a rupt in doua,
Singuri in trup,uniti in suflet
Iubirea s-a preschimbat in mii de doruri.

El a plecat,vesnic pribeag
Spre lumi in care alti ciresi
Imbraca-n roz si flori si fluturi,
Iar ploaia nu-i darama sufletul.

Dar cand ciresii infloresc,
Si cerul e-o petala roz,
Ce-n lacrimi ploua peste flori,
Ea isi ghiceste amorul roz
Ce-a luminat o clipa doar,
Apoi s-a stins,ucis de dor...

De ce iubim?

De ce iubim pe cel ce
gandul nu-si indreapta
spre-a noastra tampla beata
de mii de vise-albastre?

De ce iubim pe cel ce
ochii nu-si indreapta
spre-al nostru chip umbrit
de dorul ce ne-apasa?

De ce iubim cu gandul,
cu inima,cu plansul
pe cel ce nu-si indreapta
mana spre-a noastra lacrima?

De ce iubim,Iubire?
Robi suntem azi,si maine...
Captivi in gandul nostru,
Solitar si nebun...

Suflet de lut...

Ce este viata intr-o lume
Ce nu mai stie a iubi?
Ce suntem noi acum cand cerul
E-o panza de astri straini?

Bezmetici si fara culoare,
Cersim cu mainile intinse
O clipa de ne-nsingurarere,
Refugiu intr-un cer de vise.

Ratacitori precum un fulg
Ce-n zborul catre lume piere,
Si noi zburam azi catre cer,
Dar dorul de pamant ne doare...

Nimic nu-i alb in asta lume,
Totul e gri,negru...pamant,
De cauti viata intr-un suflet
Gasesti un bulgare de lut.

Nu mai privim azi in oglinda,
Caci prea hidos ni se arata,
Insinguratul fulg de nea
Ce-n lume si-a murdarit albul...

Alb solitar

Cand te-am vazut intaia oara,
Au nins copacii peste noi,
Tacuti si tristi erau sarmanii
Oameni cu sufletul de lemn.

Iar noi ca doua aripi albe
Ce desenau in zborul lor,
Imaginea iubirii triste
Inmormantata-n alb cavou...

E iarna,si e frig pe cerul
Minunilor in care azi,
Noi nu mai credem,caci ne temem
A mai iubi cu suflet alb.

IUBESTE

Priveste-ma si spune-mi cum te vezi
Si lacrima ce-mi picura in palma
Spune-mi de e tristete sau noroc.

Cauta-n mine si spune-mi ca ai gasit
Raspunsul la-ntrebarea:
Si mi-l sopteste la ureche apoi.

Aseaza-ti tampla langa a mea tampla
Si-ntinde mana peste a mea mana,
Si lasa-ma sa ma ghicesc in ochii tai.

Si nu iubi pentru ca te iubesc
Floarea nu se naste dintr-o alta floare,
Ci se hraneste cu lumina si cu ploi.

Iubeste pentru ca iti este dor de Soare
Asemeni florii ce se ofileste-n intuneric,
Si lasa-ti gandul sa pluteasca spre al meu suflet.

Si nu-mi vorbi caci eu aud cuvantul
Ce nerostit se naste in a ta privire
Si lacrima-mi se inalta in asta stralucire...

FLORILE IUBIRII

saruta-ma cu ochii mari si tristi
si lasa-mi buzele sa-ti soarba acum durerea,
asemeni ploii ce se scurge pe parbriz
durerea ta sa curga acum in mine.

licoarea magica patrunda-n suflet
ca sa-mi purifice iubirea albastra,
si-asemeni vinului ce te imbata
iubirea mea chinul sa-ti imblanzeasca.

si nu privi in mine ca-ntr-un zid
de gheata...ci inchide ochii
si lasa-ti sufletul sa zboare lin
catre albastrul florilor-minuni.

FOTOGRAFIE FARA SUBIECT

sunt o fotografie nereusita
amestec de prea mult intuneric
si-o palida raza de lumina,
sunt o pata de culoare pe cer.

nu reusesc niciodata sa zambesc,
in fata aparatului de fotografiat
zambetul fuge speriat
de parca ar fi vazut o stafie.

fantoma e gandul ce se hraneste
cu-o trista poveste,numita EU...
iubirea pentru tine mi-a transformat existenta
intr-o fotografie fara subiect.

intre zabrelele cerului
stau inlantuite,asemeni condamnatilor,
zeci de fotografii ce lupta pentru identitate,
si cauta un loc in lumea celor vii.

APUS

vers chinuit,
un gand intrerupt la jumatate,
o ploaie ce transforma piatra in lut
si dorul ce preface iubirea in visare.

chin existential,
aerul prafuit sufoca strazile primaverii,
un caine parasit tremura in bataia vantului,
si visul ce asfinteste in rasaritul de maine.

amintiri galbene,
fotografii invechite expuse in vitrina,
un zambet stramb iesint din rama,
si rasaritul ce alunga umbrele...

DESPARTIRE

Sa dispara precum fumul
Nelinistea,dorul nebunul,
Sa cada precum frunza-n vant
Iubirea ce ti-o port in gand.

Sa nu mai stiu nimic de tine,
Nimic de scumpa ta privire,
Sa nu mai strang sub negre gene,
Lumina sfanta a amintirii tale.

Sa pleci acum,cu soarele,cu vantul,
Sa iei cu tine cerul si pamantul,
Si sa raman pustie precum luna
Cand cerul isi plimba pe gene lumina...

STATORNICIE
Din ceruri scaldate in ape sarate
Ai rasarit Luceafar botezat de ape,
Tu,domn al marilor,frumos pribeag
Saruti cu raze reci nisipul cald.

Fantastica priveliste marina nocturna,
Pictata de maine impreunate in ruga,
O liniste funebra vesteste sfarsitul,
Pe-al valurilor vals,asfinteste Luceafarul.

Acelasi decor,aceleasi costume
De veacuri,Luceafarul rasare-apune...
Doar mainile ce n-au atins nicicand nisipul
Compun pe harfe-nspumate o noua ruga.

SUNT

Sunt o punte fara scanduri,
Sunt visul unui pod asternut peste ape,
Sunt visul apei de a hrani pamantul,
Sunt floarea sadita de maine nevazute.

Sunt intrebarea inconvoiata de durere,
Si semnul de intrebare la sfarsit de enunt,
Eu sunt punctele de suspensie
Dupa un raspuns fara continut...

Eu sunt nevazuta,nepipaita,neauzita
Raza de lumina sfasiata in mii de fascicule,
Eu sunt culoarea cu nuante imprecise,
Sunt durerea, tacerea si ploaia
ce cade peste tine...

Eu sunt nesfarsita carare
Batatorita de mii de pasi trecatori,
Eu sunt bataia din aripi a unui fluture
Ce-si numara secundele in cercuri cuminti.

PARASIRE...

ti-am zidit din lacrimi torte
ce ard ca stele pe cerul nocturn
din suspine ti-am cusut icoane
ce stau prafuite sub ruine de juramant.

cuvinte ti-am daruit ca cioburi de curcubeu
si-a lor lumina s-a stins in tine
ca steaua ucisa de rasarit,
cu ploaia ti-am suras in gand.

mi-am incuiat odaile
cu doruri ramase fara ecou,
durerea din ferestre e lance
ce taie fasii din apusul amor.

cu verdele din ierburi tremur si plang,
pe aripi de fluturi fug de trecut.

Memento mori

2007-02-04T01:29:00.000-08:00

avalansa de petale de crin
infioara vazduhul,
precum dangatul clopotelor
sfintii halucinanti,
pictati in aur si sange celest
pe coastele unui zeu demistificat...

te cautasem...cu ochii
(doi sori apocaliptici)
sapasem in trupul calcaros al credintei,
spre steaua,
stalactita a timpului
incolacita pe spatele unui sarpe...

ma-nfior cu fulgii ce picura linistit
lacrimi in podul calcaros
al palmei,
in reci duminici de februarie visez
crini sidefati, stopiti cu vin
tragic silabisiti in Ana...

Virus gripal

2007-01-18T09:36:00.000-08:00

ca un virus gripal,
iubirea a germinat
in tesutul rosu-catifelat
al inimii:
atriul stag,injectat cu febra
topea,
intr-un abur delicat
zambetul inghetat,
in emisfera dreapta
a cerului ,luminat
de lapis-lazuli...
speriata,
mi-am aruncat inima
intr-un vas aurit,
cu apele aburind,
in verdele antibiotic
pentru durerea tropicala
ce-mi alinta
nebanuita ura;
intr-un nostalgic dans
pluteau in cercuri albe
banchizele polare ,
sub razele dorului
ce-avea sa ma rapuna...

Lui Eminescu...

2007-01-16T07:09:00.000-08:00

Sunete venite din lumi mumificate
Se imprastie in aerul monoton si gri
Ca niste varfuri de sabii albastre
Insereaza lumina artificiala cu stafii...

Pe sub un tei cu florile indoliate
De plansul unor ceruri ce-au innoptat demult
Ascult cum vantul adie-ncet pe clape-
Cantul de-ngropaciune al unui zeu pagan.

Ca un Orfeu cu trupul sfasiat de bacante
Lacrimeaza in silabe gandul ucis de razele de luna
Le suiera vantul imbatranind pe clape:
Floa-re de tei, spu-ne-i iu-bi-tei, c-o astept
sa vina...

Anotimpuri

2007-01-02T13:09:00.000-08:00

mi-am sadit tampla
intr-o brazda intunecata,
si era primavara...
cand a plouat intaia oara,
le-am poruncit ochilor sa se-mbete,
din a cerului Apa Lete
si era vara...
cand s-a luminat a infinitului coloana,
le-am poruncit buzelor sa rosteasca,
o ruga pentru fiecare treapta albastra
si era toamna...
cand vantul a cantat iubirile de asta-vara,
i-am poruncit inimii sa inventeze silabe,
pentru fiecare nota eoliana
si era iarna...
cand a nins intaia oara,
strivita sub albita timpului coloana,
tampla a-nceput sa doara
si as fi vrut sa fie primavara...

...

2007-01-02T11:53:00.000-08:00

Ma-mbrac intr-o sublima ignoranta-
un negru val pe fata,
sa nu ma piarda glasul
privirilor de jad,
ce in adancul marii
isi tes cu negre gene somnul-
blestemul dulce al uitarii,
de tot ce-mi este drag...

2006-12-21T10:50:00.000-08:00

...recitind cateva pagini de jurnal am gasit niste poezii mai vechi pe care m-am gandit sa le rescriu acum...pentru ca nu au titluri am sa le denumesc generic:ANONIME...
...
Fiecare zambet
e umbra unei lacrimi
rusinata de ea insasi,
Fiecare cuvant
e umbra unui gand
surdo-mut,
Fiecare privire
e umbra unui ochi
neinvins somn,
Fiecare secunda
e umbra unui om
ce-si refuza moartea,
Fiecare iubire
e umbra unui suflet
imbratisat de singuratate,
Fiecare tacere
e umbra unui cuvant
nerostit in lumina,
Fiecare om
e umbra unui inger
ce a uitat sa planga,
Fiecare chemare
e umbra unui strigat
suspendat pe buze,
Fiecare durere
e umbra unui ghimpe
implantat in suflet,
Fiecare umbra
e dorul de-ntuneric
al luminii ...

Si eu,neputincioasa
sunt umbra unui vis
ce se teme de rasaritul soarelui...

...
te privesc cu ochi tristi
de gheata ti-e surasul,
si rasuflarea grea ce sta
sa-mi cutremure sufletul...
te chem in vis...de iarna
dar porumbelul nins
nu gaseste adapost la tine in palma,
il trimisesem mesager,
cantec pur de iubire,
sa-ti lumineze sufletul,
durerea sa-ti aline...
te privesc cu ochii inchisi,
de sub peoapele-mi obosite
ninge cu fulgi mari,de iubire
tu prinde-mi in palma un fulg
si saruta-l cuminte,
pe buzele-mi reci,voi simti
o lacrima dulce-amaruie...

...
Cand soarele-si inchide pleoapa,
fereastra timpului dispare,
in spatiul vested,gol al mintii
o stea isi cauta cararea...
Te caut printre frunze ude,
sub pasii moi asfaltul tipa,
neputincios si bland,pamantul singur
durerea sta sa mi-o asculte...
Alerg printre franturi de vise,
tot cautand steaua sperantei
dar chipul tainic al iubirii,
nicicand in vis nu-l pot atinge...
Si de iubesc,doar cerul martor
este-al iubirii ce ti-o port,
in ochi nu-mi vei ghici credinta,
nici de pe buze n-ai s-o sorbi...
Caci este-o clipa a amagirii
secunda cand imi strig iubirea,
cand sufletul mi se revarsa,
precum al marii val-furtuna...
Si-as vrea atunci,sa-ti tin in palma
privirea-ti oarba,gandul searbad,
si-as vrea ca tampla sa ti-o mangai,
ca indoiala sa dispara...
De vei voi ca-n gand,pe frunze
sa-mi urmezi visele,si calea
paseste-ncet pe-alei muiate
in lacrimi reci,si surdo-mute...
Paseste-ncet si fara teama
printre gramezi de frunze ude
si vei gasi zacand sub piatra
o stea cazuta din iubire...
Un pas in plus de vei voi,
si vei calca pe piatra sfanta
s-a razvrati atunci iubirea
si de durere,un jalnic cantec,
ar intona,pamantul-suflet...

...
de vrei ca-n ziua mortii mele
sa-mi saruti buzele si ochii,
priveste-ma sub luna plina
si-asterne in paru-mi o lumina

sfios,tacut,ca o copila
ce n-a gustat veninul vietii,
sa nu ma plangi,ci-nchide ochii
si-apleca-ti fruntea pe-a mea mana.

vreau sa te vad ca-ntaia oara
tanar,frumos,cu tampla alba
zapada viselor de ieri
sa-ti fie azi argint in palma.

nu ma privi cu ochii tristi
si nici certa divinitatea,
cat am trait pe-acest pamant
ti-am daruit lumina-n gand.

si ca sa zbor pana la cer
fa-mi aripi albe dintr-un fulg
nascut in noaptea fara stele,
de-amorul tau rece de-argint.

si sa nu-mi spui ca vrei sa-mi mori,
cand stelele-au apus pe cer,
pe drumul catre nemurire
voi sa merg far' a ta iubire.

saruta-mi buzele si ochii
si-nvata de la flori de iarna
curajul stelelor sa moara,
si lasa-ma sa plec...acum...

...
pe cerul macinat de timp
s-au stins cele din urma stele,
ingeri cu trupuri de lut,
se-ascund rusinati sub pietre.

e o moarte pagana,
caderea lunei in abis,
si lemnul podului nins
a putrezit sub ape ce suspina.

cu tampla rezemata de un fir de paianjan
gandul ,mi se sufoca in bezna,
privirea tipa,speriata de umbra,
lacrimi de inger cad in tarana.

cu talpi desculte calc apasat
pe pietre-ascutite rupte din luna,
cu lacrimi de sange,pamantul sarut,
ce-nduiosat durerea-mi alina...

...
Rasai pe-a mea frunte ingandurata,
Tu,stea in lumina muiata,
Si-mi incalzeste acum duios
Raceala gandului taios.

Plutind pe vant, l-a mea chemare,
Tu,frunza vesnic calatoare,
Fa un popas in a mea palma,
Opreste-mi inima sa doara.

Dulce-alintata de-al tau zambet,
Tu,chip frumos pictat de ingeri,
Nu-nchide ochii,lasa-ma s-adorm
Visand la taina noptii lor...

...
Imi doresc- magica formula,
Ce-mi stapaneste gandul si tremurul inimii.
Imi doresc- vis al neimplinirii,
Ce-mi tulbura somnul si linistea lunii.

As vrea...sa nu-mi doresc nimic,
Sa nu mai sper,sa nu mai cant,
Sa nu mai cer,sa nu mai rog,
Sa-nghete al inimii dor de foc.

...
iti simt lacrima pulsand sub pleoape,
o inima acvatica
ce-ti adanceste setea,
de dragoste,de moarte...

iti simt gandul lovind sub tampla,
un tainic razboinic,vesnic in lupta,
cu timpul..cu tine...
strainul de lume,
strainul de mine...

iti presimt iubirea,
cand ma privesti temator,
ca un marinar
ce-si presimte naufragiul,
pe-o insula salbateca...

...sunt scrise in toamna anului trecut, si la inceput de an nou, 2006...am mai crescut de atunci un pic...dar niciodata n-o sa moara copilul din mine...

2006-12-21T07:20:00.000-08:00

...nu stiu cum a trecut timpul, ne aflam in pragul unui inceput de an...va fi o viata nou sau poate aceeasi viata...imi este greu acum sa fac un inventar al lucrurilor pe care le-am realizat, al implinirilor care mi-au luminat zilele...dar poate ca mai dureros ar fi sa ma gandesc la lucrurile pe care nu am avut curajul sa le infaptuiesc, la cuvintelele pe care m-am temut sa le marturisesc...plec acum acasa, cu gandul ca timpul care a trecut prin mine m-a schimbat, m-a maturizat, m-a invatat sa traiesc cu mine si cu ceilalti fara regrete, fara ura, fara neintelegeri....
...este momentul sa-mi cer iertare pentru tot ceea ce am gresit fata de cei dragi si nu numai...si mai ales, este momentul sa privesc inainte zambind, caci timpul care va veni ne va da o noua sansa pentru fiintare...pentru devenire in spiritul a ceea ce credem...
...nu am reusit niciodata sa-mi marturisesc sentimentele fata de cei dragi, dar sa fie acesta momentul in care buzele-mi pecetluite se deschid si imi exprima gandurile de dragoste fata de toti aceia care mi-au fost alaturi, prieteni cu suflete calde si sincere care nu m-au lasat sa ma impiedic in singuratate si m-au facut sa zambesc atunci cand plangeam in ganduri....va urez tuturor Sarbatori Fericite....mai mult, va doresc Iubire, numai ea va va aduce lumina in priviri si in suflet...

Despartire

2006-12-18T12:41:00.000-08:00

A mai trecut o zi, sau poate-un ceas,
Tacerea pietrelor pecetluieste- uitarea,
Atat ne-a mai ramas...
Din tot ce-am fost, un leganat de ape,
Din ce-am sperat, cantec funest pe harfe
Din ce-am crezut, o falsa poezie,
Din ce-am iubit, dulce melancolie.

A mai trecut un ceas, sau poate-o ora,
Roua ce plange cadentat din nori,
Ne blesteama cu sacru legamant,
Sa facem doi, din UNUL :
Suflet,
Gand,
Mormant...

A mai trecut o ora, sau poate-o clipa
Ploaia masoara-n gand a pietrelor fiinta,
Si peste-al nostru cant, arunca dezacorduri,
Scrasnesc din albii dinti inimi care-au uitat
Bataia imitand al nostru vals
Disimulat in al iubirii pas...NOI
Acum ne-a mai ramas doar Tu si EU...

Ploaia

2006-12-12T04:03:00.000-08:00

A inceput sa ploua cu pietre-
suflete rastignite pe-un vis
alunecand din cer
sper dulcele abis...
Pietrele au inceput sa planga
cu ochii visator deschisi
spre-o lume ce falseaza trist
pe partiturile iubirii...
Cu ploaia plangandu-mi in gand,
ma botez si eu
cu funest juramant...sa nu mor
de un vis prea trist.

2006-12-11T13:04:00.000-08:00

...Anotimpuri
Trec anii ca nouri, ca praful de stele,
Sub pleoape o lume se naste si piere,
Si visul se curma cand soarele-apune
O noapte-a fiintei gandu-mi rapune.

Tacere-i in pietre, doar raul sopteste,
Tacere-i in mine, cuvantu-i poveste...
Cu luna pe buze suprim cuvantarea,
Cu lacrimi pe gene imi fauresc uitarea.

Infloresc ghioceii, dar nu-i primavara,
Am soare-n priviri, dar in mine e iarna...
Imi culeg bucuria din flori-amare iluzii,
Cu gandul tomnatic ma pierd printre frunze.

NINSOARE

2006-12-08T04:51:00.000-08:00

Sa cada din ceruri inalte ninsoarea
sa-mi planga privirea cu fluturi de-argint
sa nu ma mai vada durerea si ura
din ochii de-arama murind in alb impur...

Sa ninga salbatic, un inghetat potop
striveasca cuvantul ce mult l-am iubit,
sa nu ma rosteasca cu amar buzele
pe-al caror zambet rozele s-au ofilit...

Sa fiu o regina cu tampla arzanda
de frigul celest al stelelor albe,
sa nu ma mai doara ochiul fantastic-
sarutul tacerii pe-al rozelor vis....

Melancolie

2006-12-07T13:37:00.000-08:00

Ma sting intr-un strigat
si pier incolor
in marea innoptata
sub rosu-asfintit...
sunt o stea parasita
de lumina nocturna,
o gingasa piatra
ce-ngana trist,
un cantec de ape
melancolic valsand
pe harfe de alge
verzi, albastre...si poate
Plangand.
Murind cu sfiala,
o alba floare,
ti-am nins cu vise-
lacrimi-petale
surasul solarelor
globuri de lut...

2006-12-07T01:09:00.000-08:00

...Am sa incep asa cum v-am obisnuit deja printr-un citat semnificativ(" a minimal context"...asa isi incepe una dintre profesoarele mele cursul saptamanal) ..."incapacitatea de a se plictisi e a tuturor acelora care sunt atenti la lumea lor si nu jinduiesc dupa lumea celorlalti" ( C.Noica-"despre plictiseala", 1938)

...desi acesta ar trebui sa fie punctul de plecare al paginii de jurnal de astazi, ar trebui sa fac niste observatii preliminarii...ieri, asa cum unii dintre voi stiu deja, a fost o zi de sarbatoare, iar eu am avut privilegiul de a fi imbratisata cu caldura de toti prietenii care mi-au urat "la multi ani" si care mi-au fost alaturi la un pahar de bere aseara...m-am simtit extraordinar de bine, cu atat mai mult cu cat nu am fost amenintata nici macar cateva secunde cu "uracioasa" stare de plictiseala..(poate o sa vi se para ciudat, dar mi s-a intamplat, si nu doar o data, sa ma trezesc in mijlocul unei petreceri cuprinsa de un sentiment acut al absurditatii celor petrecute; cu cat incercam mai mult sa fiu o particica din veselia generala, cu atat mai mult ma izolam...)..numai ca este o diferenta esentiala intre izolare si singuratate...pe care de altfel, am resimtit-o si eu saptamana asta...

...se poate spune cu destula exactitate ca saptamana asta am fost un "singuratic" clasic...eu am fost prioritatea numarul unu nu doar in ganduri dar mai ales in activitatile mele preferate ...imi promisesem cu cateva zile in urma sa nu mai caut pe nimeni, sa nu mai incep nici-o conversatie fara o invitatie anterioara...si am reusit..mai mult decat atat, m-am simtit LIBERA...am fost eu insami in tot ceea ce am gandit, am spus, am facut..poate nu intamplator camera mea s-a transformat intr-o biblioteca cu rafturile daramate( precum in scena aia din Garfield...de altfel, am si eu in camera un astfel de "motanel" lenes...care acum doarme, evident, desi e trecut de 11...a uitat pana si de cursurile de dimineatza...si care cu siguranta o sa-mi dea o replica dura la aceasta "caracterizare" , constand in mai noua mea porecla...pe care bineinteles ca nu am sa v-o comunic acum...)...dar sa revin, amintindu-mi ca aceasta camera, asa dezordonata cum e ea, cu carti imprastiate, aruncate prin toate ungherele , creeaza o atmosfera excelenta, demna de un decor romantic din nuvela lui Eminescu daca ar fi sa-mi imaginez si vreo 2-3 paianjeni tesandu-si panza prin colturile tavanului...o atmosfera care imi permite sa "respir" in voie....reusita zilei de ieri, din toate punctele de vedere, s-a datorat tocmai acestei insingurari care m-a ajutat sa-mi amintesc de mine, sa fac un bilant al lucrurilor pe care le-am obtinut si a celor pe care le-am pierdut...sa renunt la un "drum" care nu ar fi dus nicaieri si sa revin la propriul meu drum...si , ca sa fiu sincera, mi-am permis chiar sa visez ascultand feerica muzica a pianistilor clasici si moderni...

...izolarea este intotdeauna creata de imprejurari exterioare tie...te trezesti aruncat in ea, in timp ce spre singuratate te duci de bunavoie, cu speranta ca te vei regasi..ca iti vei gasi calea spre desavarsire si implinire...izolarea aduce dupa sine "uratul, plictisul, tristetea"...singuratatea "te trezeste" la o alta viata...eliberata de constrangerile sociale, de rutina zilnica...iti permite sa traiesti " in spirit"...cu toate armoniile si conflictele care salasluiesc in acesta....

...asa ca, dragii mei, nu va temeti de singuratate, dar aveti grija sa nu va lasati amenintati de izolare, pentru ca tot ce veti obtine de la ea va fi dezolarea...fiti sinceri cu voi insiva si priviti fara sfiala in trecut dar mai ales in prezent...cautati sa nu ascundeti de ochii lumii "frumosul" din voi, pentru ca el va lumina poate zambetele celor mai neajutorati decat voi..dar mai ales, cautati sa nu ascundeti de propria voastra constiinta "uratul" din voi, pentru ca riscati sa va lasa-ti cuprinsi de o boala a spiritului pe care daca nu o vindecati acum, mai tarziu veti fi mult prea obositi, sau prea deziluzionati ca sa porniti la o asemenea "lupta"...

Conexiuni, de Nichita Stanescu

2006-12-02T06:07:00.000-08:00

Aer magnetic smulgandu-mi spre tine
linistea, calmul, dorinta de-a fi
zid de sticla in care amintirile
fulgerand spre mine, se izbesc si raman sangerii.
Cearcane invizibile si-mpartind privirea
pentru pamant, pentru aer, pentru apa si foc
Gand atras, nemaiputand sa plece
spre lume din loc.
Repedea intindere pe spate a sufletului
asemenea picaturii pe lespezi
irosind prea mult in greutate
sustinand limpezimi prea repezi.

Apasare de sine insusi
brusca gravitatie interioara
totul prabusindu-se spre globul inimii
in timp ce trupul inca zboara.

...cand am citit prima data aceste versuri, intr-o noapte tarzie de noiembrie, mi s-a oprit respiratia pentru cateva secunde, si am fost pe punctul de a plange....nu-mi pot explica nici macar acum, dupa mai bine de o saptamana de la ciudatul eveniment, ce legi nescrise , ce taine nebanuite ale sufletului mi-au fost atat de puternic "acordate " la esenta acestui text ...a fost ca o strafulgerare de moment in care poti spune cu certitudine ca ceea ce vezi, sau auzi, sau citesti este atins de genialitate...ultimele versuri ale acestui poem, si in special "brusca gravitatie interioara", mi-au confirmat decisiv desavarsitul potential creativ al atat de incifratului, fara voia sa, poet...N. Stanescu...

Impresii de toamna

2006-11-24T14:11:00.000-08:00

Au inceput sa tremure copacii de frig,
In dimineti brumate de noiembrie,
Strazile acoperite de frunze galbene
Par o simfonie de buburuze hepatice .

Grabiti, trecatorii isi tainuiesc sub fesuri tamplele,
Tramvaiele se sufoca in aerul trist,
De pe ziduri plouate se scurg umbre bolnave
Zdrentarosi hoinari cu suflet de artisti.

Prin cafenele misuna obscuri artisti,
Pictori colorand panze cu fum de tigara,
Si poeti realisti inventand pamflete sociale...
Pana in zori lumea va fi devenit o caricatura cu pitici.

Cantec la mare

2006-11-24T06:07:00.000-08:00

iti amintesti de ziua in care ai adormit?
erai un copil, cu fruntea de visuri tradata,
culegeai de pe tarm ramasite-le unei iubiri
aruncata de valuri in inima unui inger de piatra...

nebun fiind, te certai noaptea cu stelele,
ai fi vrut ca lumina lor sa nu-ti fure
ochii in care iti ascundeai timid sufletul,
si cadeau rand pe rand pe fundul marii.

din tot ce-ai sperat doar luna mai stie
caci te priveste trist ca pe o stea amaruie
pe tarmul pustiu doar valul mai urla
durerea pasarii cu aripa franta.

azi pasesti printre stele cu ochii inchisi
si marea te trezeste intr-un alt vis,
aceleasi valuri isi peticesc poezia
asculta-le-ncet, iubeste fantezia...

2006-11-23T12:45:00.000-08:00

...Incerc sa gasesc o melodie care sa-mi serveasca drept material pentru ceea ce gandesc si simt acum, poate ca am sa o gasesc pana la sfarsitul acestui mesaj, sau poate ca nu...ascult Damien Rice-9 crimes...mi-a trimis-o un prieten ceva mai devreme si o ascult pentru a cincea oara cred...imi place mai mult partea melodica, mesajul in sine nu ma reprezinta in momentul de fata..desi, exista un vers care mi-a captat atentia: "is that alright with u?"...catre cine se indreapta aceasta intrebare?...ei bine, catre TINE...strainul ( generalizat) care a patruns in existenta mea intr-o zi cu soare, sau poate, ploua?...catre TINE, prietenul gasit intr-o lume ce parea sa nu mai aiba prieteni...catre TINE..prietena care mi-ai zambit sincer intr-o zi cand toate pareau sa nu mai aiba sens...catre TINE...fiinta sublima, pe care te-am gasit si te-am invaluit in dragoste...pe care te-am respectat si am incercat sa te inteleg...pe care te-am alinat cand plangeai, si te-am certat cand ai gresit...
...mai crede cineva in prietenie?...mai este cineva absolut sincer cu sine si cu ceilalti?

...azi a fost o zi fara soare...dar cat de clara lumina diminetii...se pare ca uneori, pentru a vedea adevarul trebuie sa renunti la ambalaje frumos colorate, la artifii, la reflectoare...priviti un om in lumina unei dimineti de noiembrie fara soare...cat adevar o sa vedeti in el...o sa vedeti un zambet prost afisat, sau poate o lacrima scapata de sub cenzura Eului ...si veti trece indiferenti pe langa durere...ne-am obisnuit sa nu mai vedem suferinta celui de langa noi, si am ales sa ne ascundem de propria noastra suferinta...ridicam zi de zi cate un zid intre NOI si DUREREA DIN NOI...intre ceea ce suntem si ceea ce am vrea sa fim....nu mai visam pentru ca raneste rasaritul ce ucide visul ...nu mai speram pentru ca nu mai avem incredere...suntem mai sceptici pentru ca doar atat am invatat din inteligenta...nu mai iubim pentru ca nu am fost iubiti...nu ne mai cerem iertare pentru ca nu mai avem puterea sa ne iertam pe noi insine...nu mai credem pentru ca Dumnezeu a devenit doar o idee de dreptate si nimic mai mult...
...nu mai avem incredere in cel de langa noi pentru ca am fost dezamagiti...nu mai spunem adevarul pentru ca am fost mintiti..nu vrem sa facem bine pentru ca ni s-a facut prea mult rau...suntem egoisti pentru ca nu am fost intelesi si tolerati...invinovatim pentru ca este mai usor sa vedem vinovati decat sa cautam solutii...jignim pentru ca vorbele frumoase au fost demistificate si doar cuvintele tari mai produc efecte ...nu mai plangem pentru ca ni se pare o lasitate ieftina...nu mai spunem :"ne doare" pentru ca ne este rusine...nu mai cerem ajutor pentru ca ne credem "eroi" ...
....ce a mai ramas din OM?...ideea de om...cel de azi nu mai crede decat in el insusi, loveste de doua ori pentru o lovitura primita; "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"..."scopul scuza mijloacele"..."traieste pentru tine si prin tine"...
...restul, iubirea, toleranta, iertarea au fost catalogate drept inadecvate idealului de "maretie umana"...incercam sa ridicam castele din nisip...si ne lasam orbiti de lumina reflectoarelor...

...era dimineata, si mergeam tacuta pe strada...zambeam pentru ca nici-o durere nu se trezise in mine...si in linistea mea nu vedeam pe nimeni, doar umbre palide...cata ignoranta si cat adevar ...iluzia de a fi fost o zi perfecta: speranta de a fi invatat ceva nou..bucuria de a fi vorbit cu un strain...a fost sau nu a fost?...am fost EU sau doar atat am simtit din mine?...

2006-11-22T07:46:00.000-08:00

"Caci singuratatea nu inseamna sa nu participi la lume; sa te superi pe timpul tau si sa-i intorci spatele. Oameni de-acestia, bosumflati, care zic ca traiesc in turn de fildes, sa ramana sa inghete acolo, singuri cu trufia lor. Dar singuraticul adevarat nu fuge de oameni decat spre a regasi tovarasia mai adanca dintre el si ceilalti. Si o gaseste, intr-adevar, el si cel care traieste de-a valma cu lumea. Omul care stie sa fie si singur, acela te intelege cu adevarat, acela te iubeste cu adevarat. Celalalt, prea de-aproape, iti tine doar umbra. E timpul sa nu mai tinem atata umbra celorlalti." (C.Noica, Incotro merge cugetul contemporan, 1937)

...am citit aceste randuri de prea multe ori ca sa nu le fi inteles sensul...si totusi, raman niste intrebari ce vor sa primeasca raspuns...cine este atat de trufas incat sa pretinda ca e de neinteles?...si cine, in singuratate iubindu-i pe ceilalti, stie sa traseze cu precizie linia dintre intelegere nemarturisita si indiferenta?...cat sa fim singuri, si cat sa fim in lume, astfel incat cei de langa noi, pe care ii iubim, sa nu se simta abandonati...sau sufocati?...dupa cum se vede, e o chestiune de echilibru, sau daca vreti, tine de simtul masurii.

...au existat poate momente in viata in care nu am stiut sa spun "te iubesc"...dar la fel de multe, sau poate mai multe au fost cele in care as fi vrut sa spun "te urasc" fara sa fi simtit asta vre-o clipa...cum se face ca tot ce este bun in noi, refuza sa se marturiseasca, si tot ce este rau se expune cu atata usurinta incat uneori, trebuie sa te autocenzurezi pentru a nu-i rani pe cei la care tii?...

..mi s-a reprosat ca nu stau in lume atat cat ar trebui, sau ca ma inchid 'intr-un turn de fildes" de unde nu ma pot vedea decat pe mine...dar, fara a manifesta prea multa toleranta fata de mine, sau fara a-mi cauta scuze, nu am fost "singura" niciodata...nici chiar atunci cand nu era nimeni langa mine...caci in fiecare secunda gandul ma poarta catre un altul...sau catre altii...cei care nu pot intelege asta, vor continua sa ma invinovateasca, dar cei care stiu ca nu vor fi niciodata abandonati, vor intelege poate, ca este simplu sa spui "te iubesc"...si de cele mai multe ori imposibil sa-ti manifesti sentimentele...si poate, ca sunt oameni care nu vor sti niciodata cat de mult ii pretuiesc...dar daca au indoieli, sa ma priveasca cel putin o data in ochi...fara sa coboare un val de neincredere peste pleoape...si cred ca vor intelege...

2006-11-21T09:36:00.000-08:00

...ascult acum una din Nocturnele lui Chopin...nu cred sa existe mai multa liniste decat in acest fluviu de sunete ce se varsa in el insusi de pe clapele pianului ...transfigurat in pana de scris, pianul naste din sunete infinite armonii de emotii si sentimente de care te lasi manipulat, fermecat...ca-ntr-un tablou impresionist toate isi pierd forma..raman doar urmele vagi ale contururilor...si-un amestec insolit de nuante ti se impregneaza in suflet, in simturi...
...as putea sa ma gandesc la ceva, sau as putea sa-mi descriu visul...dar muzica e mai presus de cunostinta mea rationala...e acum si aici, si totodata intr-o alta sfera, rupta violent din pasivitatea clipei prezente se inalta spre zari in care numai spiritul poate patrunde...durere si bucurie...lacrima si suras, sublimate in aceste mirifice acorduri...se lovesc de tarm valuri furioase si speriat te refugiezi din calea lor pe o stanca cariata de timp...acolo, la capatul lumii, sau la inceputul ei regasesti Lumina dintai..si nimbul de ape care a generat viata...acolo, la adapostul timpului care nu ucide in curgerea lui, ci doar transfigureaza, devii...te implinesti ca fiinta ...

Vis de toamna

2006-11-21T05:56:00.000-08:00

Nu-ntoarce surasul spre lacrima ninsa pe buze,
Nu profana trupul durerii cu rasul de fiara ucisa,
Priveste-n fantana chipul sperantei trecute,
Renaste-n botezul solar cu aripile larg desfacute.

Printre torte aprinse plouau secundele trist,
Un ropot lenes de note muzicale cad in abis,
Ma ridic din timp ca un fluture in asfintit
Vag, ploii zambind, copilul tradat de Paradis.

Si ma indrept in pasi de vals spre ziua de maine,
Ca un orb cautand fericirea sub focuri de artificii,
Cu mana pe pleoape imi asez masca de vise
Un inger de hartie colorat in frumuseti si capricii...

2006-11-20T13:48:00.000-08:00

NOCTURNA
Te zarisem printre masti zburand spre Soare
Statuie arzand glacial intr-un zambet amar,
Pe strazi ploua in noapte, si calcam prin noroi,
Ca printre ganduri ucise de vanturi polare.

Te vazusem pe o scena de teatru ambulant,
Invatand multimile sa rada fad,
De atata ploaie aripile-mi erau ude,
Si asfaltul mi se lipise de tample...

Te auzisem intr-o sala de amfiteatru, murdara...
Actor sublimat in statuie de lut stelara,
Iti crescusera pe umeri aripi vibrand de voluptate,
Sa-mi acoperi ochii, suav, cu-n val de fatalitate....

2006-11-19T06:51:00.000-08:00

...A trecut prea mult timp de cand nu am mai scris...desi, poate ca in fiecare zi s-a nascut in mine un gand ce se vroia a fi impartasit...dupa mai bine de o luna, am fost ieri acasa..mi-am revazut parintii, sora...my old room...nimic nou, nimic vechi...ca si cum timpul nu trecuse peste lucruri...ci doar peste mine...cartile erau la locul lor in rafturi, numai eu mi-am desfacut si reconstruit rafturile inimii de nenumarate ori...oamenii pe care i-am reintalnit, si pe care ii stiu din copilarie nu au mai ajuns cu povestile lor pana la mine...ceva s-a schimbat...si parca totul vietuieste in neclintire...
...de altfel...cata diferenta intre timpul exterior tie, si cel interior...cata departare in spatiu intre masina care goneste pe soseaua spre casa...si gandul tau pierdut undeva in spate, printre oamenii pe care tocmai i-ai parasit, sau undeva intr-un viitor spre care te-arunci asemeni pescarusilor in mare...eram in maxi-taxi intr-o dimineata obisnuita de toamna, citind fragmente din jurnalul filozofic al lui C.Noica...si deja , in jurul meu nu mai exista nimic...nici doamna de langa mine, nici baiatul care se ocupa de bilete in timp ce ma studia curios, ca pe un exemplar ciudat( -"cristina, oamenii normali se uita pe fereastra cand merg cu masina....ha ha...tu de ce citesti?"....asta a fost replica sora-mii cand am ajuns acasa si i-am zis ca in cele 24 de ore cat stau acasa am nevoie de carti...)...dar cata frumusete...ce incantare...sa stai pe un scaun scaldat in lumina soarelui matinal...rece si tepos...dar nu mai putin aurit...mergand printre cuvinte ca printre scoicile aduse de valuri pe tarm...alergand printre idei ca printr-o padure cu podoabele rapite de ploaie si vant...
...si cata durere...sa simti ca iubesti...fara sa stii ce...sa iubesti pur si simplu daruirea, jocul, impartasirea, marturisirea...
...asa ca am sa selectez acum un fragment din jurnalul lui Noica...in incercarea de a simti si voi, cu 24 de ora intarziere, bucuria si durerea unei dimineti de toamna, alergand pe un "boulevard of broken dreams"...mereu inainte, spre viata, mereu inapoia ta...spre "somnul " de dinainte de lume....
..."de ce e de neconceput un Narcis feminin? femeia se priveste, totusi, nespus de mult in oglinda. dar probabil pentru a vedea acolo pe un altul- care o priveste."

2006-11-10T01:33:00.000-08:00

"A visa nu e de ajuns. Si nici chiar a trai. A SCRIE inseamna sa-ti stapanesti visul si sa-ti umpli viata.(Romain Rolland, replica data lui Panait Istrati in romanul La Rasarit Apune Soarele, de Dan Chisu)

...eram un copil cand am luat in mana pentru prima data un creion si m-am gandit sa scriu..eram un copil...naiv, vesel, si iubeam la nebunie viata si jocul...dar, mai aveam o pasiune care, desi nu imi ocupa tot timpul, imi aducea nesfarsite ore de-ncatare, de reverie...citeam pe nerasuflate zeci de basme...povesti...fugeam din cotidian la adapostul unor camere aurite de castel...imi stergeam lacrimile copilariei in imbratisarea unui print ratacitor...
...nu-mi amintesc cu exactitate ce am scris prima data, dar imi revine acum in fata ochilor un episod care m-a marcat pentru tot restul vietii...aveam doar cativa anisori, si intr-o noapte am ramas sa dorm la bunicii mei...una din matusile mele, preferata mea de altfel, imi recitase inainte sa adorm Luceafarul...vers cu vers, strofa cu strofa...pana la final...fireste ca nu puteam intelege atunci toate implicatiile estetice ale poemului dar..m-a incantat seninatatea, bucuria cu care imi recita atat de frumos...am stiut poate de atunci ca cititul va fi pentru mine mai mult decat o pasiune...am simtit poate inca de atunci ca visul de a scrie ma va bantui zi si noapte...si ca nu voi trai cu adevarat pana cand nu voi reusi sa-mi exersez un stil propriu de a face literatura...
...eram prin gimnaziu cred cand i-am aratat matusii mele cateva versuri...mi-a spus ca inconstient ( pentru ca inca nu-l citisem) scriam in stilul lui Blaga...cel pe care abia mult mai tarziu, datorita unui profesor de romana din liceu, l-am descoperit in toata maretia lui artistica...si uite asa se leaga za cu za o viata de om...si uite asa visul se impleteste cu realitatea...si ratiunea cu intuitia...din nefericire...imi lipseste cu desavarsire o disciplina riguroasa a scrisului...nu am suficienta rabdare pentru a lucra timp indelungat la cizelarea unor versuri ...la definitivarea unor idei..scriu dintr-un impuls de natura afectiva si nu neaparat din dorinta de a ma face cunoscuta, sau de a trasmite invataminte...scriu pentru ca asa imi dicteaza constiinta si pentru ca doar in aceasta "fericire" isi gaseste o scuza plauzibila refuzul meu de a "ma darui lumii"..de a fi parte integranta si activa a ei...
...acum..ascult R.Clayderman...m-am trezit cu o liniste neobisnuita in suflet...liniste pe care vreau sa o conserv de-a lungul zilei..este o stare de calm absolut, cand abia daca iti auzi propria respiratie, sau gandul umil..cand nimic nu te atinge, si nu te poate rani...este o stare care daca ar avea mai mult simt tragic are fi poate vecina cu moartea...dar astazi nu vreau sa traiesc gandul pedepsitor al fatalitatii...azi sunt o lebada care danseaza doar pentru sine...astazi sunt EU...si ii rog pe cei care vor dori sa ma scoata din starea aceasta de somnolenta, reverie, sa fie ingaduitori si sa ma lase sa-mi traiesc visul pana la capat...
...azi-noapte am visat frumos..frumos pentru ca am vazut un chip pe care nu credeam sa-l intalnesc in vis...poate ca starea mea de acum nu este decat o incercare naiva de prelungire a unei "intalniri" care poate ca nu va trece niciodata de granita dintre iluzie si realitate...dar la asta nu vreau sa ma gandesc acum, e prea trist...acum zambesc...e un zambet cu fata intoarsa de la lume spre inima-mi ce abia palpaie a viata...

2006-11-08T06:24:00.000-08:00

...dupa nenumarate zile cenusii astazi ne-au zambit sfios cateva raze de soare...a fost o adevarata incantare sa merg pe strada invaluita in lumina rece a acestui inceput de noiembrie...la universitate..apoi la banca...apoi drumul spre casa...banala trecere prin gang pentru a scurta clipa dinaintea trecerii pragului in universul intim...familiar...nici astazi nu s-a intamplat nimic semnificativ..poate doar in mine au avut loc niste prefaceri in masura sa ma situeze pe un alt plan de idei...intr-o alta sfera afectiva....
...astazi am fost convinsa ca lumea asta, asa pustiita de sensuri cum ne apare, se zbate totusi pentru fericire...sa fie oare aerul de sarbatoare care a adus zamebete pe chipul celor care mi-au iesit azi in cale?...sau sarbatoarea aceasta nu este altceva decat un pretext pentru cei multi, care isi petrec timpul intr-o ignoranta generatoare de liniste, de a vedea si dincolo de azi, acum, sine...de a arunca o privire fugara si spre cel de langa el?...azi oamenii...s-au felicitat intre ei...au rasunat in toata "tara" urari de "la multi ani"..."sa fii fericit"..."sa fii iubit"...azi s-a incercat o misiune de comuniune...in cel mai profund sens al sau, adica afectiv....
...dincolo de aparenta veselie generala care perturba obisnuitul realism cotidian, care imi induce o oarecare stare de comfort psihic, ma intristeaza aceasta "sarada universalizata"...toata lumea incearca sa minta pe toata lumea ca bunele intentii rezista interesului propriu..ca oamenii iubesc sincer...si mai ales..toti se mint pe ei insisi cand isi imagineaza ca niste banale urari de "la multi ani" pot suplini lipsa de comunicare afectiva din trecut...toate aceste stereotipii verbale..sunt cu atat mai grave cu cat pretind ca sunt mai mult decat atat..cu cat isi revendica statutul de traire afectica autentica...
...si ca sa inchei acest monolog, am ales pentru astazi o poezie la care tin foarte mult tocmai pentru ca este un protest ridicat impotriva ignorantei ce salasluieste la mare cinste in viata celor mai multi dintre noi...
AVEM TIMP- OCTAVIAN PALER
Avem timp pentru toate.Sa dormin,
sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judeam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
AVEM TIMP PENTRU TOATE.
NU E TIMP PENTRU PUTINA TANDRETE.
CAND SA FACEM SI ASTA MURIM.

...astazi este o zi dedicata dragostei...armoniei...comuniunii spirituale...

Cantec fara raspuns-Nichita Stanescu

2006-11-07T10:18:00.000-08:00

De ce te-oi fi iubind femeie visatoare,
care mi te incolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
in jurul pieptului, in jurul tamplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie in doua
luna varateca, azvarlind-o in ape,
despartita de ea insasi
ca doi indragostiti dupa imbratisare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragand dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri, fara umbra?

De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de manji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atata, iubire,
vartej de-anotimpuri colorand un cer
(totdeauna altul,totdeauna aproape)
ca o frunza cazand.Ca o rasuflare aburita de ger.

...versurile acestea reflecta poate cea mai frumoasa declaratie de iubire pe care am citit-o vreodata...este bine stiut faptul ca poezia lui Stanescu a revolutionat intraga estetica a poeticului...ca el a facut din cuvinte materie vie cu care sa semnifice intreaga gama coloristica a emotiilor si sentimentelor umane...
...in seara aceasta nu ma simt suficient de lucida pentru a ma marturisi...exista in mine o oboseala care ma sustrage din imponderabilitatea gandurilor si ma arunca pe tarmul clipei prezente...azi nu am avut timp sa visez...nu am avut timp sa citesc...pentru cei mai multi asta ar insemna ca am experimentat banalul cotidian, ca am trait prin actiune, fapt concret...eu insa simt ca am pierdut o frantura de timp in care as fi putut sa "traiesc" altfel..sa fiintez mai mult si sa exist mai putin...

2006-11-06T10:29:00.000-08:00

...vi s-a intamplat sa va fie dor de cineva despre care nu stiti aproape nimic?...ati cunoscut sentimentul acela, aproape indescifrabil de dor pentru o fiinta pe care incercati sa o ghiciti printre franturi de ganduri...?
...mie mi s-a intamplat de prea multe ori ca sa ma mai mire acum...stau si ma intreb...cu ce este mai lipsita de importanta dragostea pe care o simti fara a o impartasi..si tocmai de aceea, fara a te hrani din ea....fata de dragostea reciproc manifestata...de ce are cea din urma mai multa credibilitate...autenticitate...atata timp cat sentimentul in sine supravietuieste in tine si intr-un caz si in celalalt...
...se presupune ca iubirea platonica este specifica adolescentilor...ca ea apare si se manifesta doar la varsta la care suntem poate prea tematori pentru a ne deschide sufletul in fata celei/celui pe care il iubim...nu ma indoiesc ca fiecare a experimentat , chiar si pentru o scurta perioada aceasta "melancolie a inimii"...dar, ma intreb, sa fie oare imposibila o asemenea iubire la varsta cand se presupune ca ai suficient curaj ca sa te marturisesti?...ma gandesc ca iubirea, in toata complexitatea ei trece prin atat de multe stadii incat nu poate sari peste indoieli, teama de a fi respins, tristete si nerabdarea implinirii...iar toate astea au un farmec atat de aparte incat nu ne putem lipsi de el doar pentru ca suntem "prea mari"...maturi....sau mult prea ancorati in concret si materialitate...de ce sa nu iubim, cu toate riscurile, fara a ne gandi daca vom fi sau nu iubiti la randul nostru?...de ce sa nu bem si cupa aceasta de fericire amara pentru a ne "umple sufletele"...pentru a bandaja...chiar si numai iluzoriu ranile singuratatii...
...ce rau poate sa ne aduca o dulce visare?...suferim deziluzii atat de des incat ne-am obisnuit cu durerea...acum, avem cel putin sansa de a compensa aceasta suferinta printr-un sentiment care sa ne aduca daca nu implinire macar constiinta fortelor noastre sufletesti de a iubi...nu este altceva decat o forma de a renunta la egoismul atat de caracteristic fiintei umane ....si o incercare de redefinire a propriei persoane prin raportare la un altul, pe care, intamplator sau nu, il doresti aproape....