"A visa nu e de ajuns. Si nici chiar a trai. A SCRIE inseamna sa-ti stapanesti visul si sa-ti umpli viata.(Romain Rolland, replica data lui Panait Istrati in romanul La Rasarit Apune Soarele, de Dan Chisu)

...eram un copil cand am luat in mana pentru prima data un creion si m-am gandit sa scriu..eram un copil...naiv, vesel, si iubeam la nebunie viata si jocul...dar, mai aveam o pasiune care, desi nu imi ocupa tot timpul, imi aducea nesfarsite ore de-ncatare, de reverie...citeam pe nerasuflate zeci de basme...povesti...fugeam din cotidian la adapostul unor camere aurite de castel...imi stergeam lacrimile copilariei in imbratisarea unui print ratacitor...
...nu-mi amintesc cu exactitate ce am scris prima data, dar imi revine acum in fata ochilor un episod care m-a marcat pentru tot restul vietii...aveam doar cativa anisori, si intr-o noapte am ramas sa dorm la bunicii mei...una din matusile mele, preferata mea de altfel, imi recitase inainte sa adorm Luceafarul...vers cu vers, strofa cu strofa...pana la final...fireste ca nu puteam intelege atunci toate implicatiile estetice ale poemului dar..m-a incantat seninatatea, bucuria cu care imi recita atat de frumos...am stiut poate de atunci ca cititul va fi pentru mine mai mult decat o pasiune...am simtit poate inca de atunci ca visul de a scrie ma va bantui zi si noapte...si ca nu voi trai cu adevarat pana cand nu voi reusi sa-mi exersez un stil propriu de a face literatura...
...eram prin gimnaziu cred cand i-am aratat matusii mele cateva versuri...mi-a spus ca inconstient ( pentru ca inca nu-l citisem) scriam in stilul lui Blaga...cel pe care abia mult mai tarziu, datorita unui profesor de romana din liceu, l-am descoperit in toata maretia lui artistica...si uite asa se leaga za cu za o viata de om...si uite asa visul se impleteste cu realitatea...si ratiunea cu intuitia...din nefericire...imi lipseste cu desavarsire o disciplina riguroasa a scrisului...nu am suficienta rabdare pentru a lucra timp indelungat la cizelarea unor versuri ...la definitivarea unor idei..scriu dintr-un impuls de natura afectiva si nu neaparat din dorinta de a ma face cunoscuta, sau de a trasmite invataminte...scriu pentru ca asa imi dicteaza constiinta si pentru ca doar in aceasta "fericire" isi gaseste o scuza plauzibila refuzul meu de a "ma darui lumii"..de a fi parte integranta si activa a ei...
...acum..ascult R.Clayderman...m-am trezit cu o liniste neobisnuita in suflet...liniste pe care vreau sa o conserv de-a lungul zilei..este o stare de calm absolut, cand abia daca iti auzi propria respiratie, sau gandul umil..cand nimic nu te atinge, si nu te poate rani...este o stare care daca ar avea mai mult simt tragic are fi poate vecina cu moartea...dar astazi nu vreau sa traiesc gandul pedepsitor al fatalitatii...azi sunt o lebada care danseaza doar pentru sine...astazi sunt EU...si ii rog pe cei care vor dori sa ma scoata din starea aceasta de somnolenta, reverie, sa fie ingaduitori si sa ma lase sa-mi traiesc visul pana la capat...
...azi-noapte am visat frumos..frumos pentru ca am vazut un chip pe care nu credeam sa-l intalnesc in vis...poate ca starea mea de acum nu este decat o incercare naiva de prelungire a unei "intalniri" care poate ca nu va trece niciodata de granita dintre iluzie si realitate...dar la asta nu vreau sa ma gandesc acum, e prea trist...acum zambesc...e un zambet cu fata intoarsa de la lume spre inima-mi ce abia palpaie a viata...