" Nimic nu este mai frumos in viata decat sa dai si sa primesti, ca un izvor. Dar sa nu uitati ca echilibrul vietii noastre se creeaza dand totul si neprimind decat ceva."(C.Noica,Jurnal filozofic.)

Astazi m-am trezit cu un dor nebun de viata...desi foarte obosita,am reusit sa-mi beau cafeaua cu ochii deschisi....si sa ma eliberez de visele de peste noapte printr-un exercitiu foarte practic de "curatenie "...a casei...ma rog...cotidianul pune de fiecare data stapanire pe tine chiar de la prima secunda in care te trezesti...apoi...s-a intamplat ceva atat de frumos incat ma tem ca bietele cuvinte pe care le am in minte nu vor putea exprima bucuria pe care am simtit-o....a fost un telefon,tocmai de la Roma,de la cea mai buna prietena a mea, Anisoara....ea este de fapt,surioara mea...dar vreau acum sa aduc un omagiu unei prietenii care dureaza de mai bine de zece ani si care m-a insotit pe tot parcusul evolutiei mele spre maturitate....

De ce acest citat,din Noica?...pentru ca el este expresia cea mai fidela a prieteniei pe care Ana mi-o poarta...este singurul om in care am incredere totala...stiu sigur ca niciodata nu m-ar putea trada...nu m-ar minti...nu m-ar rani....si cand te gandesti ca eu nu-i pot oferi in schimbul "loialitatii" ei decat o banala prietenie...am simtit intotdeauna ca intensitatea sentimentelor ei o depaseste cu mult pe a mea...si ca nu merit sa-i "stapanesc" sufletul cu atata "tiranie"...ea mi-a daruit totul...tot ceea ce viseaza cineva atunci cand se gandeste la PRIETENIE...pana si ceea ce nu-si poate imagina pentru ca fortele sufletesti si increderea in oameni i-au fost atat de mult secatuite incat nu mai spera intr-o prietenie sincera...si chiar daca ea nu va vedea acum acest mesaj....ma rog ca cel putin sa simta dragostea pe care i-o port de atata timp...

...sunt putin distrata..simt asta din felul in care imi pulseaza literele in gand...dupa nervozitatea degetelor pe tastatura....sunt cumva "in afara mea"....astazi,portile sufletului meu s-au deschis larg spre lume...si am lasat sa patrunda si rasul oamenilor...si frigul de afara....astazi voi fi pierduta pentru a mine...eliberata de mine insami....maine dimineata ma voi uita probabil inciudata in oglinda si ma voi mustra pentru timpul pretios pe care l-am pierdut lasandu-ma "prada lumii si impresiilor ei" efemere....ascult de mai bine de jumate de ora aceeasi melodie...dar nici nu simt nevoia sa o schimb...in ultimele 12 ore am zambit atat de mult cum n-am zambit poate in 20 de ani...si TOTUL se datoreaza unor oameni atat de dragi mie incat ei nici nu-si imagineaza acum...asa ca,nu pot decat sa le spun:"va multumesc dragii mei, pentru ca mi-ati daruit totul, iar eu va pot da atat de putin in schimb!"...

...caci ce poti pretinde mai mult,sau mai frumos de la un om decat sa-ti sadeasca in priviri si in suflet UN ZAMBET....