Cantec la mare

iti amintesti de ziua in care ai adormit?
erai un copil, cu fruntea de visuri tradata,
culegeai de pe tarm ramasite-le unei iubiri
aruncata de valuri in inima unui inger de piatra...

nebun fiind, te certai noaptea cu stelele,
ai fi vrut ca lumina lor sa nu-ti fure
ochii in care iti ascundeai timid sufletul,
si cadeau rand pe rand pe fundul marii.

din tot ce-ai sperat doar luna mai stie
caci te priveste trist ca pe o stea amaruie
pe tarmul pustiu doar valul mai urla
durerea pasarii cu aripa franta.

azi pasesti printre stele cu ochii inchisi
si marea te trezeste intr-un alt vis,
aceleasi valuri isi peticesc poezia
asculta-le-ncet, iubeste fantezia...