Cantec fara raspuns-Nichita Stanescu

De ce te-oi fi iubind femeie visatoare,
care mi te incolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
in jurul pieptului, in jurul tamplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie in doua
luna varateca, azvarlind-o in ape,
despartita de ea insasi
ca doi indragostiti dupa imbratisare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragand dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri, fara umbra?

De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de manji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atata, iubire,
vartej de-anotimpuri colorand un cer
(totdeauna altul,totdeauna aproape)
ca o frunza cazand.Ca o rasuflare aburita de ger.

...versurile acestea reflecta poate cea mai frumoasa declaratie de iubire pe care am citit-o vreodata...este bine stiut faptul ca poezia lui Stanescu a revolutionat intraga estetica a poeticului...ca el a facut din cuvinte materie vie cu care sa semnifice intreaga gama coloristica a emotiilor si sentimentelor umane...
...in seara aceasta nu ma simt suficient de lucida pentru a ma marturisi...exista in mine o oboseala care ma sustrage din imponderabilitatea gandurilor si ma arunca pe tarmul clipei prezente...azi nu am avut timp sa visez...nu am avut timp sa citesc...pentru cei mai multi asta ar insemna ca am experimentat banalul cotidian, ca am trait prin actiune, fapt concret...eu insa simt ca am pierdut o frantura de timp in care as fi putut sa "traiesc" altfel..sa fiintez mai mult si sa exist mai putin...